Pang

Mic dictionar nealfabetic de politologie urbana

2012-01-16T16:33:00.003+02:00

Nici exhaustiv, nici obligatoriu. Mai degraba descriptiv

pesedistii
Nu mai exista ca atare; subgrupurile de mai jos compun acum psd: pontacii, geoanării si comunizaurii

geoanării
Putini si cam dupa chipul si asemanarea dabuleanului; restul - unchii si matusile pesediste mai cu scoala si pretentii au reusit sa-i convinga si pe nepotii lor cu facultati.
figura publica: Geoana
El lider: ar fi tot Geoana dar ce faci a doua zi dimineata..

comunizaurii
Marea majoritate a pensionarilor din militie, securitate, batrani activisti; au solzi pietrosi si pastreaza in camara ziarul Azi si cateva Almanahuri Scanteia. Cand ii aud pe pontaci, le zambesc nostalgic si oarecum incurajator.
figuri – Hrebenciuc, Razvan Theodorescu, Vacaroiu
SGE (Secretarul General Etern) - Iliescu

pontacii
Caviar cu mana stanga ar fi sloganul lor. Practica un gauche caviar usor mai imputit decat originalul frantuzesc; baieti destepti, naivi sau doar cititi, optimisti, galagiosi, ecologisti, anticlericali si deseori tampitei. Se cam tem de bascisti si de antisti – in orice caz cu ei au cele mai dure lupte.
figurile publice – Rogozanu, Ponta, nevasta-sa, socru-sau, Banicioiu
il padrino – Adrian Nastase, normal

băscistii
Nucleul dur vine de la simpatizantii partidelor istorice; cumva inexplicabil, mai multi de la taranisti decat de la liberali. Nu accepta compromisuri nici nuante si au ca singur dusman psd – acum si pnl, adica usl. N-am zis gratuit băscisti – au o oarecare fanatism fascist dar nu coboara pana-ntr-acolo. Nu prea-i convingi ca si ai lui au mari probleme; iti recunosc asta dar imediat au un „Dar psd...”. Raportarea exclusiva la psd e definitorie. Accepta in forul lor interior ca toti sunt o apa si un pamant. Daca vor vedea ceva nou, de dreapta, onest si deschis, vin imediat si se vor lepada de Basescu. Daca. Si cu parca.
mateloti: Lazaroiu, Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei (tot timpul e o fata infiltrata in echipajele de marinari, stim de la Piratii din Caraibe).
el comandante – Basescu. Si Coposu, da.

basenostalgicii
Vechii partizani ai lui Base de la sfarsitul anilor 90, care insa nu au ce discuta ideologic cu bascistii – ii leaga doar radacina lingvistica.
figuri sterse – Berceanu, Oltean, Blaga
stravechiul comandant – Base – si putin Petre.. parca n-a fost chiar ok sa-l dam afara..

antistii
Sunt antipsd si antibase in proportii fix egale. Unii vin de la liberalii marginalizati in partid dar cei mai multi sunt anticomunisti care s-au lepadat de Basescu. Ai putea sa le zici si autisti in loc de antisti – sunt putini si cumva din alta lume. Resping aproape in corpore actuala clasa politica. S-ar intelege cu bascistii daca cei din urma l-ar lasa din brate pe Basescu.
figurile centrale: Plesu, Neagu Djuvara; deloc paradoxal Tariceanu si poate la fel de surprinzator noul Raed Arafat
figuri magice: Corneliu Coposu, Regele, poate si celalalt Corneliu.

pedeii
Membrii de rand ai partidului, rude si familiile lor – sunt relativ putini dar prin modul cum relationeaza cu ceilalti sunt activi langa bascisti – nu prea stiu ei cum e cu ideologia, ca si nostalgicii basescisti de care-i desparte totusi un deceniu, sunt mai upgradati.
muze: Boc, Roberta, Tise
figura centrala - Elevita Udrea

crinerii
Au fost multi in noiembrie 2009 – foarte multi. Azi sunt mai putini dar sunt partea inteligenta a usl-ului. Unii sunt chiar monarhisti. Il urasc pe basescu dar stramba din nas si la psd. Sunt chiar mai anti psd decat Crin. Au un sentiment cam de voma cand se-ntalnesc cu mirceabaderii si comunizaurii dar scot flacari pe nari cand dau de bascisti. Cam rusinati cand fac misto de ei unii antisti. Promit ca-i vor debarca pe pesedisti imediat dupa alegeri. Dar antistii nu prea-i cred.
figuri publice – Fenechiu, Mihai Voicu
efigia – Crin I-ul.

au niste frati vitregi – anticrinii, de care-i desparte si figura indepartata a lui Darth Vader Basescu. Au avut cu el niste chestii.
figuri publice – Adriana Saftoiu, Ludovic Orban

otevizatii
Nu articuleaza argumente sau propozitii doar cuvinte disparate si interjectii, nu sunt pe facebook, nu sunt in piata, sunt doar la otv. ok, se mai duc in piata dar suna sa-ntrebe acasa daca se vad la OTV.
figuri publice – Irinel Columbeanu, Elodia.
il padre de la patria – DD, evident.

mirceabadenii
Impreuna cu verii lor ciutacii si gâdezii sunt cei mai volatili. Si cei mai eterogeni. Studenti miserupisti se intalnesc aici cu parintii lor cu mai putine clase. Acum cinci ani ii puteai gasi in oricare din cele de mai sus. S-au diferentiat intre timp. Ma rog, pana la a nu-si gasi loc nicaieri. Paradoxal, se inteleg undeva cu antistii dar pana la un punct: Badea e cel mult distractiv; si asta rareori.
figuri centrale – Crin, Badea, Ciutacu, Gadea
the boss – nu exista, frate, a zis si Badea aseara; fii atent cum a dat-o, omu’ e nebun...

Toti cei care nu se regasesc nicaieri in randurile de mai sus au fost denumiti, oarecum intamplator: ctpisti, vangheloti-manelisti, vadimizati (la pachet cu fratii lor mai tarani, becalopatii). Scuze CTP, alaturarea n-a fost intentionata, asa a iesit.
ps – eu sunt antist.

Am descoperit ce stiu sa fac

2011-12-29T15:19:00.000+02:00

Se cheama smartwriting. Si scriu in engleza ca o mica ironie, cand eu scriu mult mai bine in romana. Si nu sunt nici foarte modest. Dar smartwritingul presupune si o doza de aroganta, mica, nu mare, cat sa fie un pic piperat. N-am spus tasty si nici hot, so...
:)

Fragmentarium (unu)

2011-12-15T04:03:00.001+02:00

"Dar daca o fiinta ca noi exista doar in ochii celorlalti?

Un astfel de om prinde viață pur și simplu când oamenii își amintesc de el sau când il văd, când îi vorbesc. Când nu se întâmplă asta, îi amorțește ființa. Rămâne plutind undeva deasupra, trece prin ei

și trecerea asta e cumva somnul lui.

Ar fi foarte ciudat pentru un animal social cum e omul să traiască prin sine. Noi respirăm prin porii celorlalți, noi ne hrănim cu privirile, cuvintele, gesturile și faptele celor din jur.

Nu ați simțit niciodată că treceți pur și simplu prin oameni? Când mergeți pe o stradă aglomerată și despicați mulțimea compactă de chipuri, de corpuri care trec pe lângă voi ca și când nu existați, nu vedeti ca nu existati pentru ceilalti?

Ciudat. Eu asa vad. Ca lumina fiintarii mele palpaie vesela doar cand sunt cu cineva. Mai veselă, mai vioaie. Mai domoală, mai fricoasă, mai sfârâindă. Cand sunt singur, plutesc. Amortit. Aproape imbalsamat.

Da, așa e, ai dreptate, mi s-a părut și mie de multe ori. Treceam pe lângă ei și era ca și când nu existam.

Ca și când. Ce apărare uluitoare are psihicul uman. Își construiește strategia pornind de la realitate, căreia-i dă doar perspectiva manipulatorie. Doar e o ironie, vă imaginați, cred.

Știm că nu existăm. Dar introducem genial în ecuație ca și când. Totul se acoperă de o pătură subțire și pufoasă de confort. Ne învelim și noi, mormâind mulțumiți a lenevire... mhmm.. ce bine..

Mai tresari din când in când. Câte o fată se mai gândește la tine și ți se coloreaza privirea si obrajii. Vreun prieten mai povestește despre tine și te ridici vesel în picioare și alergi un pic. Bați aerul cu mâinile și te cobori pe crengile copacilor din parcuri. Redesenezi cu pașii aleile și ochii oftează puțin de bucurie."

Despre imposibilitatea teoretică a explicării tăcerii și eroarea practică pe care o facem cu toți

2011-11-26T14:12:00.001+02:00

Să explici tăcerea, iată o treabă care din esența ei pare imposibilă. Cum să explici un lucru operând cu termeni care sunt definitiv contradictorii cu acel lucru, cum să crezi că vei reuși intr-un demers paralizat de însăși neputința lui originară?
Nu știu. Mă întreb oarecum timid, cumva convins că ceva nu e în regulă dar merg mai departe; nu știu cum aș putea face altfel. Și încep să pun pe tablă cuvinte. Câte unul, unul după altul. Povestim adica.

Tăcerea e cea mai asurzitoare expresie sonora a comunicării. Înăuntrul ei adăpostește suma infinită a decibelilor care pătrund și invadeaza sufletul si mintea și inima ca o revărsare inexorabilă de ape adânci, răcoritoare și tulburi.
Tăcerea lungă și grea îți povestește de-a fir-a păr totul. Cu detalii, cu divagări temperate firesc de reîntoarcerea la esență. Cu un plan general vast și exhaustiv care-ți așterne lin și clar panorama splendidă a incomunicării dar și plan detaliul radiografiei tale, o minusculă urmă a unei infinitezimale conștiinte.
Tăcerea e grea. Da, știu că ați auzit asta. Nu numai că e grea, pur și simplu e singura formă de comunicare cu masă proprie. Tăcerea strivește, lasă urme, se incarcă și crește până la stadiul ultim al irepresibilului.
Îți explică și se străduiește cu tine. Se întoarce la argumente ignorate, le întărește calm și sec pe cele deja spuse. Are infinită răbdare cu tine. Oricum n-are ce pierde. Ori asurzești definitiv ori înțelegi și te avânti din nou in cuvinte, arătând c-ai ințeles, da, că totul e așa cum ai tăcut atâta timp.
Dar cuvintele sunt niște biete ființe mute, incapabile să exprime sau să genereze un răspuns.
Ai putea să taci la rându-ți, să înțelegi mai profund sensurile grele și asurzitoare ale nevorbirii.
Dar reîncepi să vorbești. Și tăcerea se duce undeva în neant, crezi tu. Se risipește și te bucuri, naiv și neștiutor.

Eu cred că darul vorbirii e chiar un dar. Dacă știi să-l folosești cum scrie la instrucțiunile de folosire, te ajută. Dacă nu te pricepi, chemi pe cineva să ți-l monteze. Foarte posibil să nu asimilezi niciodată cu adevărat. Poate e bine ca la un moment dat să-l pui undeva bine. Când vei avea nevoie de el, te vei ilumina și-ti vei aminti ca l-ai pus acolo, știi tu unde.
Altfel, e posibil să se strice de tot, mult mai repede decât crezi. Și nu e înlocuibil. Doar tăcerea așteaptă calmă, răbdatoare. Ea e de când lumea. Nimeni n-a alungat-o, nimeni n-a ucis-o. E nemuritoare. Și ea știe cel mai bine cum să vorbească.
Și nu, tăcerea nu e si ea un răspuns. Răspunsul este micul neutron al comunicării, este vorbitronul, particula infinitezimală a logosului. Tăcerea e pur și simplu o ființă complexă, ramificată, stratificată. Miliardele de vorbitroni care se formeaza și dispar în fiecare secundă se straduie în zadar să construiasca o forma coerentă de agregare a vorbirii. N-au de unde să stie ca tăcerea e singura formă inteligentă de vorbire care le poate da coeziune și substanță.

Șamanism politic

2011-11-14T21:59:00.001+02:00

M-am gândit să fac un pronostic de procente. Nu știu de ce, mă gândeam la ce a zis Băsescu fix acum la TVR, că nu crede ca Geoană e binevenit nici in PDL nici în UNPR: Deci așa. Înseamnă că Mirhhhcea trebuie să-și facă partid. Păi nu asta e ideea? Să luăm voturi de la PSD, din cât mai multe zone. Deci partidul lui Geoană va intra in Parlament. Și iată o configurație - 43,5% USL, 6% Partidul lui Geoană (PG), 10% UNPR, 6% UDMR, 33,5% PDL, 2% alte minoritati sau redistribuire nesemnificativă. Să calculăm și variante - cu cine face USL majoritate? Cu UDMR sau PG. Nu reuseste PDL&Băsescu să îi neutralizeze fie pe unguri fie pe Geoană? Sa fim seriosi. Asadar, guvernul in 2012 il va face tot PDL.

No, vom trăi, vom vota, vom număra și vom vedea.

Premiul Nobel pentru explicatii

2011-09-18T14:54:00.001+03:00

Eu nu cred ca proverbele sunt surse de intelepciune, dintr-aceea mustinda. Nu cumpar niciodata povestea cu oamenii reflexivi, gandind profund si adanc, care isi revarsa apoi inspiratiile de geniu in ziceri memorabile. Cred ca sunt explicatiile patetice le unor esecuri penibile. Pur si simplu sunt o culegere de folclor al justificarilor in rateuri, gafe si greseli repetate.
Cine se scoala dimineata, departe ajunge e argumentul hohotitor ale intarziatului care pierde trenul, avionul sau oportunitatea aia din viata. Omu gospodar isi face iarna car si vara sanie e naduful romanului ancestral si perpetuu, mereu prins in ofsaid de vreme.
Cine fura azi un ou, maine fura un bou - pai nu vedem aici obida hotului marunt, care nici macar oua nu reuseste sa fure, ramas marginit, lipsit de ambitie si resemnat oarecum mioritic.
Mai departe. Prietenul la nevoie se cunoaste. Daca nici aici nu sesizam dezamagirea... combinata si cu remuscarea tardiva si inutila a prietenului lipsa la apelul nevoii.
Nu mai zic de Ai carte, ai parte. Suna exact ca o reclamatie nedreapta care-l toarna pe un coleg, beneficiar ilegal chipurile al studiilor in plus. Sau poate ca e scuza permanenta a repetentilor si chiulangiilor, mai degraba.
Mai ziceti.Adevarul umbla cu capul spart. Parca-l vad pe autor, bandajandu-si in chinuri ranile de la cap si jurand ca nu mai face in veci astfel de tampenii.. "sa mai spun eu vreodata adevarul, ha!... "
E clar. Ma mir cum nu ne-am revoltat pana acum ca nu l-am castigat. Mi se pare o oportunitate enorma sa declansam acum o campanie de promovare insistenta si persuasiva. Meritam Premiul Nobel pentru explicatii.

Metamorfoza țepei

2011-09-06T10:29:00.003+03:00

Acum aproape 700 de ani, unul din domnitorii Țării Românești, Vlad Țepeș, obișnuia să-și execute dușmanii - mari boieri, negustori, turci - prin procedeul numit tragerea în țeapă. Manevra nu excela neaparat prin cruzime, spânzurarea sau tăierea capului nu erau deloc mai blânde, să nu mai vorbim de viitoarea ghilotină din timpul Revoluției Franceze.
Cruda sau nu, dreaptă sau ne, țeapa a rămas peste veacuri simbolul pedepsei, al răzbunării și al unui anume tip de curaj, întâlnit mai rar spre deloc in istoria românilor.
Până către sfârșitul secolului al XX-lea. De atunci încoace, s-a petrecut ceva ciudat. Țeapa nu mai este a răzbunatorilor, a căutatorilor dreptății, nici măcar a celor cruzi. A devenit arma principala a celorlalți. Ca si cum hoții trași în țeapă au confiscat peste vremuri unealta și au transfromat-o ei în armă de luptă. Ca și cum au aruncat-o peste timp, ca pe un bumerang, ca să li se-ntoarcă. Pare că-i aceeași dar nu e. S-a învârtit, s-a răsucit și e alta. Țeapa este azi imaginea glorioasă a hoției, a înșelăciunii, mândria oricărui infractor, CV-ul general al gulerelor albe și doctrina comună a politicienilor puși pe hoție.
Se pare că țeapa a suferit o mutație genetică înfiorătoare. A fost o operatie chirurgicala complicată, dureroasă dar reușită. Medic - poporul român, partea cea mai pricepută a lui în țepe.

Bunul simt al istoriei

2011-09-04T10:28:00.000+03:00

Oamenii de azi nu mai stiu si nu mai vor sa stie nimic despre ieri. Despre alaltaieri nici nu-si mai amintesc. Iar trecutul pentru ei e un sinonim al neantului. Daca ar sti cumva ce inseamna neant.

Cei tineri se tin oarecum legati de un fir subtire - da, stim ca erau Ceausescu, naspa, incredibil ce vremuri - dar nu rezoneaza nicicum. Cei ca mine care au traiti macar 15-16 ani in comunism raman incarcati cu povestile lor. Nu e nimeni pe rampa cand le descarcam, nu le receptioneaza practic nimeni.

Nu stiu lucruri despre comunism dar si mai rau e ca nu stiu lucruri despre anticomunism. Prapastia nu mai e doar intre ei si trecut ci intre ei si radacinile lor, intre ei si istoria lor.

La inceputul anilor 90, cand eram student, o explozie nemainintalnita de carti si povesti si memorii si fapte ne-a inundat bibliotecile si rafturile camerelor de camin.

Studentii de azi nu numai ca nu stiu nimic, nu cauta, nu citesc si mai mult cad in capcana noilor stangisti.

Dar ce vina au ei. Cand societatea se repede ea insasi cu furie oarba intr-o fundatura din care nu stiu cine si daca o va scoate.

Bunul simt al istoriei ne-a parasit. Nimeni nu si-l mai revendica. Toti cei de azi suntem impreuna niste nesimtiti ai vremurilor.

Sa nu o dam in analiza politica

2011-09-01T10:17:00.000+03:00

Un subiect stupid. Politica. Poate nu intr-atat de stupide vor fi randurile astea.
M-am gandit la un lucru aseara. Basescu a devenit un curent politic. Seamana uluitor cu un personaj politic simbolic al secolului al XX-lea. Cu de Gaulle. Da, cu Charles de Gaulle.
Sa le luam pe rand. Aceeasi formatie de militar. Bine, cu totul alte realizari si cu totul alt context. De Gaulle a organizat rezistenta armata a francezilor impotriva nazistilor mai mult din exil, de la Londra. Si Basescu a fost intr-un soi de exil, la Anvers. Da, ati sesizat bine ironia cu exilul in Anvers. De Gaulle a condus cu mana de fier Franta. Cu mana dreapta mai mult. Basescu la fel. Da, sigur, chei amandoi, mustata in plus pentru fosta Piata a Aviatorilor.
Dar mai mult decat atat cei doi au devenit curente politice. Gaullismul, reprezentat chiar si de Sarkozy, daca nu ma-nsel, actualul presedinte vine din partidul neo-gaullist RPR. Iar basescianismul - ca sa nu-i zic basismul, cum fac antenistii, depreciativ fara indoiala - a devenit un curent politic
Nu mai sunt un fan Basescu. Sigur am fost, sigur am pastrat oarecare respect pentru un anume stil de a face politica, instinctual, ferm, dintr-o bucata.. Sunt insa mult mai multe critici de facut, nu e locul lor aici.
Revin. Sunt convins ca PDL e un partid deja basescianist. Si ca, incet, incet, ii va dobori si minimaliza au pe adversarii dinantru. Nici nu mai sunt prea multi - Cezar Preda, Berceanu, poate Blaga desi fostul ministru al Internelor e structural basescianist, altele sunt probabil diferendele, clar non-ideologice.
Vad basescianismul ca un curent clar definit prin influenta pe care a raspandit-o in societate. Oameni care nu mai sunt neaparat fani Traian Basescu si-au insusit parte din universul ideilor in care se misca presedintele. Un anume autoritarism, un soi de impulsivitate in a lua decizii, judecati dintr-o bucata, evitarea nuantelor care ne fac sa pierdem vremea.
Poate gresesc, poate peste cinci ani va trece si el in grupul Escu de presedinti ai Romaniei si atat.
Cred insa ca ceva din decada Basescu va ramane si va trece mai departe, se va transgresa in personaje viitoare, Baconschi, Lazaroiu, Cristian Preda.
Udrea? Hm. Aici e o alta ruta. Peronismul. Juan. Evita. Nu vreau sa ma gandesc la asta prea mult. E prea rau si prea dur. Sper ca e o varianta abandonata.
In fine, sa pun un mic punct, ca dau in analiza politica de-a dreptul.

Nici eu nu ma mai cred

2011-08-29T18:27:00.000+03:00

Mi-e foarte clar ca scrisul face parte din mine asa cum renuntarea la scris e o alta parte din mine. Din acel renuntator eu, care sare din muchie in muchie, priveste in jos, isi ia ochii, speriat dar lucid, masurand precis, cu o ruleta ruseasca, grozavia prapastiei.
Ma intorc, a cata oara, si reincep sa scriu. Nici eu nu ma mai cred pana nu vad.

Caderea din iluzii

2011-03-03T22:40:00.000+02:00

Prima dată am căzut din iluzii când am văzut cum face presă Sorin Roșca Stănescu la Ziua. Venisem din facultate dar mai ales din Mediafax si din primul an sub manageriatul Tanei Roșca - o ziaristă excepțională, cu școala BBC. Eu trăiam sub clopotul de sticlă al presei acide, obiective, dure. Tăiam tot, rescriam în întregime și trimiteam reporterii la plimbare. Aveam 22 de ani și credeam că desk editor este suprema funcție.
Am văzut că totul e o iluzie. Șantaje, șpăgi, pertractări, revizuiri. Nuanțe, la două capete. Oribil. Mi-am pierdut și iubita din cauza asta.
Am plecat în publicitate. Măcar aici e totul pe față, pe bani și pe idei. Așa cred și acum. Cu distincția ca întâi sunt ideile și apoi banii. Mă rog. De când sunt mic antreprenor pun banii pe primul loc. Banii de rate, de facturi și de mobilă-n casă.
In politică am capotat mult mai târziu. Și am căzut cu totul din toate iluziile. Nimic nu e despre idei, despre principii și despre democrație. Nici măcar despre ideologie. Despre trecut, despre idoli, despre acei ani 30, despre Liga Studenților, despre presa idealistă a anilor 90. Nu e despre prieteni, nici despre amici. Nici măcar despre idealuri comune, vise. E despre informație. Mai exact despre pluralul ei. Informații. Române sau Externe.
Adevărul e că am simțit de multă vreme asta. Adierile informațiilor mi-au trecut și mie pe lângă urechi. M-au ocolit însă. Slavă Domnului, zic acum. Apoi am pus, în timp, cap la cap, lucruri disparate și la un moment dat, acum vreo patru ani, aveam un proiect literar pe tema asta. Noii băieți și noile fete de la informații și surprinzătoarele lor locuri de muncă. Și conexiuni. Am lăsat-o la stadiul de proiect.
Recent, am avut un declic. Acel declic. Totul e informații. Ăsta e spiritul. Mai agramat așa, mai direct și mai pe față.
Nici măcar nu știu dacă sunt trist. Mai degrabă ușor debusolat. Am ajuns să aflu asta, la 21 de ani de la Revoluție. Un fraier idealist.

La multi ani, mamă!

2011-02-22T20:55:00.015+02:00

Auzi, măi mama, da’ eu am prins-o pe baba Alixandra?
Da... n-o mai tii tu minte da’ ai prins-o. Aveai trei ani și tot dădea și ea să te tină in poală și tu te strâmbai că mirosea urat și fugeai de lângă ea.
Da’ a murit până m-am facut eu mai mare. Da, prin '75 sau '76. Ce-am mai pătit când a murit.
Costică, văru lu’ tata, se pregătea de nuntă cu Ionica. Taică-său, unchiu Nicu, era toata ziua pe tren de la Constanta la Făcăeni. Pregătea nunta la Constanța, dup-aia se ducea s-o ingrijească pe baba Alixandra. Ea tot tragea sa moara. Era bunica-tau la ea la căpătâi, era nea Oaie acolo care avea grija de ea. Mai mergea pe la tara unchiu-tau Marian si ne mai zicea, am fost și eu cu tata și cu tine la un moment dat.
Și vine ziua nuntii. Era duminică. Pe la 10 ne trezim cu unchiu’ Nicu la noi.
Era la noi și Marian, unchiu-tău și nevastă-sa Doinita faceam cozonacii, colaci, pregătiri ca de nuntă.
Si se-aseaza unchiu Nicu la masa si zice – a murit mama. Eu cu Doinita am ramas cu mainile in cocă.
Când? Iete azi noapte, acu vin de la Făcăeni. Tocmai coborâse din tren. Dacă stăteam lânga gară, la noi trăgeau toti când veneau în Constanta.
Și ce facem? Păi ce să facem, zice Nicu, facem nunta azi și mâine mergem s-o-ngropăm pe mama. Da’ nu spuneti nimic la rudele lu’ Ionica. La nimeni nu mai spuneti. Să vină oamenii, că dacă află cineva, nu mai vine nimeni la nuntă.
Și ne-am imbrăcat toti de nunta si-am mers la restaurant și-am dansat si-am chiuit. Sa nu se prinda lumea. Nea Nicu stătea teapan la hore cu nevastă-sa, tanti Marioara, da’ dansa si el, ce să facă? Și-am stat la nuntă până dimineața. Am dansat găina, am intrat la hore, ce-am mai chiuit si eu.
Știam eu, taică-tău, Marian, Doinița si parcă surorile lu’ Nicu, tanti Neta și tanti Lenuța. Nici lui Costică nu i-au zis.
Si după ce s-a strigat și s-a strâns darul, a numărat Nicu banii, i-a dat lui Costică și i-a zis – acu hai la Făcăeni c-a murit ma-ta mare.
Nevastă-sa, Ionica, să leșine, că de ce nu ne-ati zis. Plângea și ea si mă-sa, ziceai ca murise bunica lor.
Si-am plecat toti la Făcăeni. Direct de la nunta, barbatii beti - taica-tau, Marian, Ionel, Costică, Enache, toti. Unchiu-tau Nicu era singurul treaz.
Noi am trecut fuga pe-acasă sa ne schimbăm și să te luăm de la vecini, unde te lăsasem, la tanti Lucica, n-o mai tii minte? – da’ unchiu-tău a ajuns la priveghi in costum si cu floarea de socru mare in piept.
Și-au luat-o de la capat, ca la inmormântare, s-au așezat la masa, au mâncat, au băut, femeile mai boceau, bărbatii mai dormeau. Două zile si două nopti.
Și tin minte ca acuma, când s-a terminat parastasul și-au plecat toti și-am rămas numai familia, s-a uitat taică-tău și cu văr’su Ionel la Nicu si i-au zis – hai, bre, nea Nicule, scoate vinu, să bem, că ești socru mare!
Tăceam și mă uitam la ea fără să respir. Doar clipeam des. N-am știut povestile astea, nu mi-ati zis niciodată. Da, zice mama, uitându-se in zare înspre trecutul pe care tocmai il reînviase. Și nebunu de taică-tău, cu Enache, cu Marian și cu Ionel au ciocnit paharele și-au inceput sa chiuie. Și chiuia și unchiu-tău Nicu, plângând.
I-au trezit si pe Costică și pe Ionica. Ăștia când i-au vazut, s-au inchinat și s-au culcat la loc. Așa au ingropat-o pe baba Alixandra. Cu chiuituri.
A povestit toate astea fără să șovăie – era ca și cum își reînnoda firul vietii– torcând la el ușor, cu vocea, într-un ritm egal, înnodat la răstimpuri de zâmbete șugubete și melancolice. Râdea aproape tăcut la mirările mele – păi da... ce-am mai trăit și noi, erai mic, nu știai - și peste toate mă învăluia cu o liniște și cu o perdea de amintiri foșnind a povești de gura sobei.
Cred ca vietie noastre sunt cele mai frumoase povești. E suficient să le evoci, să le reînvii in minte și-n inima si ele se deapănă singure.

O nunta sau o inmormantare

2011-02-11T23:55:00.001+02:00

Felul in care povestesc oamenii e uluitor. Nu spun o noutate, evident, oamenii o stiu dintotdeauna – de-aceea unii le strica si altii le innobileaza. Exista un ritm al naratiunii, un spirit al povestii si un fel anume in care trebuie sa te imbaiezi in raul povestii – panta rhei. Afunda-te in ea si vei putea curge alaturi si impreuna cu ea.
Mama mea nu era un povestitor. Sau cel putin eu nu o stiam deloc asa. Vremurile din urma, de cand e singura, dupa moartea tatei, au facut-o probabil sa reflecteze mult la lume. Maica-mea se gandeste in fiecare zi, aproape 16 ore din 24 la cate ceva. Singura, cu ale ei. Cu radioul, cu televizorul si cu gandurile.
Intr-un mod paradoxal, aparent nedrept, moartea tatei i-a ridicat spiritul, dupa multe chinuri in care s-a zbatut sa-si revina, sa retraiasca viata, cu ochii mintii deschisi. De aproape doi ani, se simte libera si relaxata, singura, cu toate gandurile ei.
Isi dezvolta rand pe rand ocupatii si zone de interes uluitoare. Se uita des si mult la Eurosport, mostenire cutumiara de pe vrema tatei, care tinea ore-n sir televizorul aici. I-a preluat stafeta. Il lasa pe Eurosport, orice ar fi acolo. Nu se uita la toate dar ii place mai mult decat la stiri. Ma mai uit da’ nu rezist mult cu toti nebunii aia.
I-am deschis ochii si spre alte zone - ia sa vezi ce interesant e la snooker. Hai sa ne uitam. Asculta atenta explicatiile, se uita si zicea da, da. In scurt timp a prins ideea - da, mama, ma uit la bile, la snucar, imi place cum le baga in gauri.
Imi place si la schi, la sarituri, mai ales; ma uit si la ceilalti, la slalom, cum se dau dupa steagurile alea da parca mai frumos e la sarituri.
Mereu caut sa o provoc in discutii, sa rada. La handbal feminin e viata ei. Se uita mereu, sufera, se supara si se bucura la meciurile nationalei si ale Oltchimului; vezi ca maine are meci Oltchim. Da? pe ce post, asa, pe Digi la 6 jumate, bine ca mi-ai zis, sa ma uit. Ai vazut, mama, meciul? Ai strigat la ele? Ce greu a fost, le-ai antrenat bine, au castigat. Rade, bucuroasa.

Azi am sunat-o iar. Mai mama, ce faci cu revolutia, a ajuns si la Constanta? Da, mama, zice, am vazut, ce de lume pe strazi la Cairo.
Jongleaza cu notiuni si cuvinte aparent departe de zonele ei de interes. Ce-ar interesa-o pe o vaduva cu griji pe cap de snooker, schi sau Mubarak? Are insa o forta interioara profunda, care infloreste la batranete, o curiozitate si un apetit de a intelege lucruri, pe masura ei, evident, care ma bucura si ma distreaza nemaipomenit. Imi place cand o vad simpatica, volubila, cu chef de vorba si de analizat lucruri.
In doua saptamani face 60 de ani. Si da, e un povestitor extraordinar. De ziua ei o sa scriu povestea din titlu.

Odata cu Paunescu, a murit si comunismul amintirilor. Sau nu?

2010-11-06T19:52:00.001+02:00

Scrie si tu despre altceva - imi zice Bubu. Da, o sa scriu despre altceva. Despre ce ramane din moartea lui Paunescu. Disparitia lui e despartirea unor intregi generatii de trecut. De acel trecut personal, care compune istoria orala a unor generatii, care tradeaza si respira mentalitati, ganduri, curente, trairi. Cand dispare cineva de care te-au legat multe - nu vorbim de parinti, rude sau oameni dragi ci simboluri - moare in tine un ideal, un spirit, o suma intreaga de sentimente.
Imi amintesc - comparatia poate fi o lezmajestate pentru unii dar vreau sa ofer doar un exemplu - cum tot pentru mine, pustanul de clasa a cincea-a sasea din vremurile cenaclului, moartea lui Corneliu Coposu a fost o incercare mare. Aveam 23 de ani, eram un student inca la Drept si proaspat absolvent de Jurnalistica - tanar student si ziarist la un loc, de fapt- si am resimtit acut si adanc moartea presedintelui PNTCD. Am mers la sediul din Rosetti, m-am inchinat la catafalcul lui Coposu - intr-o oarecare paranteza, m profitat de statutul de jurnalist si n-am stat ore-ntregi la coada, ca multe alti mii de oameni - si m-am umplut de o emotie grea si profunda. Am fost apoi la mitingul de comemorare din Piata Revolutiei si l-am huiduit din rasputeri pe Oliviu Gherman care transmitea condoleante si omagii din partea lui Iliescu. Am simtit in zilele acelea ca in mine plange speranta, plange trecutul imediat, plang acei cinci ani de sperante si vibratii ca puteam construi o Romanie nepatata, curata si puternica. Ca dispare dintre noi un simbol care ne putea duce acolo unde speram, ca ramanem singuri si oarecum slabiti, pe un drum care s-a dovedit apoi atat de greu si de fapt imposibil de urmat. E la fel de adevarat ca am resimtit la modul jurnalistic acea perioada - sute de ore petrecute in redactie, cu informatii contradictorii (ZIUA a anuntat in premiera ca Seniorul e in moarte clinica, a fost o intreaga dezbatere - alt subiect, alta poveste).
Azi am plans din nou, aproape la propriu, uitandu-ma pe youtube la cateva secvente dintr-un film; il puteti vedea aici - sunt mai multe fragmente. Sigur ca e vorba de alte sentimente. Nu apartenenta la omul politic Paunescu si nici idealurile lui - deloc impartasite de mine - sunt cauza. N-am avut niciodata vreo simpatie pentru Paunescu om politic, dimpotriva. In anii 90 era cu Verdet, vicepresedinte PSM, bleaah, il uram.
E vorba de trecutul fiecaruia, de acel depozit urias de amintiri, ganduri, vise si idealuri pe care in pre-adolescenta, eu, care in tinerete - cei mai multi - sau in plina maturitate - altii - si l-au creat in perioada cenaclului Flacara. In mine plangeau amintirile copilariei tarzii si in fond primele mele sentimente puternice.
Dar pentru o generatie intreaga - milioane de oameni care acum 30 de ani mergeau la Flacara si alte milioane crescuti cumva in acest spirit - disparitia lui Paunescu e un soc cultural si psihologic major. Flacara a influentat decisiv in gandire, in aspiratii nespuse, in felul intim in care gandeau viata, milioane de oameni. Asa erau vremurile atunci. Sigur ca e usor acum sa spui ca Paunescu putea sa faca ceva colosal cu milioanele de oameni pe care-i subjuga aproape la propriu. Probabil ca a fost interzis - se spunea cel putin in epoca si tin minte asta - tocmai pentru ca influenta lui devenise uriasa si poate ca si derapajele lui erau dese. Asta ar putea sa ne spuna memoriile lui - daca le-a scris - sau alte opere viitoare. Cu siguranta ar fi putut schimba Romania mult mai devreme daca simtea, vroia si putea acest lucru. Asta e insa o alta discutie, despre vremuri, despre contexte politice samd. Ce ramane insa din Flacara este in mod cert o forma uluitoare de traire colectiva, o dezlantuire de sentimente nemarginita, puternica si perpetua aproape.
Oameni despre care n-ai crede ca sunt in stare de rabufniri sentimentale si le exprima public, aproape impotriva vointei lor - am vazut pe facebook o marturisire uluitoare a lui Victor Ciutacu - plang ca un imbecil, lua-m-ar dracu. Noapte buna. Am citit azi un articol marturisire al unui alt personaj supra-mediatizat, Meme Stoica, despre cum a trait el un spectacol Flacara la Galati in 1983. Nu discutam anvergura tinuta sau reprezentativitatea simbolistica a acestora, sunt doar exemple de oameni de varsta a doua care dau glas unor sentimente pe care le impartasesc, sunt sigur, alte milioane. Verii nostri mai mari, le-am spus eu. Poate unchii sau poate parintii celor mai mici decat mine.
Moartea lui Paunescu este inchiderea cercului. Odata cu disparitia lui se inchide o epoca. Despartirea de comunismul amintirilor. Despartirea fizica.
E posibil ca moartea lui sa faca sa renasca Ostalgie - nostalgia Estului comunist, un termen inventat de germani care defineste nostalgia celor din fosta DDR fata de comunism si care e aplicabil mai in toate tarile din fosta Cortina de Fier. Poate ca cei tineri vor redescoperi acum Flacara si vor vedea ca era cool. Sau poate vor rade in continuare de patetismul exacerbat si ridicol al parintilor si unchilor, al fratilor lor mai mari.
Ce e sigur e ca pentru generatiile verilor mei si ai vostri s-a inchis definitiv un capitol. Iluziile, tineretea si visele lor. Trist si cumva nedrept pentru ei. Au trait in vremuri ciudate, au sperat, s-au dezlantuit si acum privesc cu nostalgie si lacrimi cum moare ceva din trecutul lor.
Iar felul cum trateaza oamenii de diferite varste disparitia lui Paunescu e emblematic pentru Romania. Foarte putini pot sa vada un intreg, foarte multi interpreteaza strict modular, unidirectional si de cele mai multe ori umoral. In fond, e de inteles. Nu stim sa ne explicam si sa ne interpretam prezentul sau viitorul apropiat, daramite trecutul. Ar fi un exercitiu interesant sa intelegem mai mult, sa fim mai empatici si mai cuprinzatori. Eu, unul, asta incerc cu aceasta ocazie.

Era misto la Flacara

2010-11-05T20:57:00.000+02:00

Sa-ti ascunzi trairile vechi si de demult e cel putin o ipocrizie si cel mult o lasitate. Am scris ceva mai jos ca anii copilariei mele tarzii au fost marcati fundamental de versurile lui Paunescu si de cantecele cenaclului Flacara. Varsta aia firava si influentabila - 10-12 ani - mi-a fost influentata foarte tare de acel fenomen. Am mai povestit ca ascultam la 11 ani joi seara, cu radioul sub patura, emisiunea Flacara de pe programul 1 la radio.
Am crescut apoi si am uitat cumva toate astea. Am trecut prin era disco, am ajuns in studentie rocker si am ramas rocker si acum. L-am urat mai apoi pe Adrian Paunescu - student radical, ca sa nu zic ca eram de fapt admirator al Legiunii si al lui Codreanu - si am pastrat mereu o distanta critica fata de omul politic mult sub ziaristul si fostul mare poet al anilor 70-80.
Emotiile te inving insa mai mereu si azi - aducandu-mi aminte de franturile de viata din anii 80-84 - simt ca si cum moare in mine o epoca. Acei ani tulburatori, plini de vise si sperante, stangaci exprimate in cuvinte proprii dar inaripate de versurile si cantecele de la Flacara. Toate aceste ganduri neimplinite ale viitorului adolescent Panghe sunt parte din mostenirea sentimentala a cenaclului Flacara.
Cred ca in fond toti cei marcati profund de Flacara - verii mei mari mari, cum am mai spus, generatia mijlocie de azi - au fost in acei ani muti dar plini de sentimente, gata sa dea pe dinafara, sa explodeze in gesturi, in fapte, in tot. In fond, tineretea e doar campul de lupta al atitudinilor . Purtatorul lor de cuvinte - pentru ca ei n-aveau voie sa se exprime asa cum isi doreau - erau Paunescu si Flacara. Toate dorintele lor nespuse, toate cuvintele lor erau arse, topite si remodelate in cenaclu. Sigur ca era manipulare, sigur ca ei aveau multe de spus dar cumva se regaseau cu totii in nebunia de la Flacara.
Cand am aflat azi ca a murit Paunescu, pustanul nelinistit din mine a avut un moment de trezire, tristete si melancolie. Era misto la Flacara.

Duncan MacLeod la cenaclul Flacara

2010-10-27T22:29:00.000+03:00

Nu am fost o generatie topita de Cenaclul Flacara. Eram prea mici la sfarsitul anilor 70 si inceputul anilor 80 pentru a merge pe stadioane. Eu insa - precoce dupa cum ma stiu - am crescut de la 10 ani cu Cenaclul Flacara ascultat la radio, joi seara de la 10, daca-mi mai aduc bine aminte -cu micul radio Sony pe care-l furam din sufrageri si-l ascundeam sub patura. Ai mei ma prindeau si mi-l luau, din cand in cand, amenintandu-ma ca nu cumva sa ajung ca nebunii lui Paunescu. Imi scriam insa in caiete studentesti versurile si le cantam in parc cu cei putin mai mari - care aveau chitari - si care n-aveau nici ei voie la Flacara. Ne faceam noi cenaclul in parc, de la 6 la 10 seara, cu fete in jur, pe banci si pe iarba. Asa erau vremurile la inceputul anilor 80.
Varsta mijlocie de acum - verii mei mai mari, generatiile nascute in anii 60 -au fost insa marcati profund de Cenaclul Flacara. Toata adolescenta lor plina de revolte, de intrebari, de impulsuri nemarginite, era topita si renascuta din nou in Flacara.
Probabil ca ar trebui scrise tomuri intregi - de antropologie culturala, istorie orala sau istoria mentalitatilor - despre acest fenomen. Si paote ca marturii ale fostilor adolescenti din anii 70 ar spune cu mult mai multe decat mine despre toate acestea.
Azi, Flacara este cel mult sursa de rizibil. Hrusca e unul din produsele Cenaclului care continua de unul singur acest folk, continua sa cultive o cultura de categorie mijlocie, care face apel la sentimentele simple si adanci
Dar Flacara in sine a produs in anii 70 o isterie colectiva greu de uitat. Puteti sa va imaginati ca eu insumi - un pusti de 10 ani la apogeul-sfarsit al cenaclului, stiam pe dinafara zeci de cantece? Va puteti inchipui ca si azi - uitandu-ma pe youtube, tresar si ma-nfior? Ca stiu si acum versuri din La adio, Pustoaico si ca pot sa cant traiasca libertatea, traiasca Romania? Ei bine, da.
Generatia Cenaclului Flacara are azi 50 de ani. Au copii, unii si nepoti, sunt pensionarii nostri de maine. Sunt verii mei mai mari, studenti si adolescenti care cantau si dansau pe Sfinx, Partaj, Queen, Led Zeppelin, Seicaru.
Un melanj de libertate, conformism, revolta si limite, pe care Adrian Paunescu l-a tinut ani in sir in frau. Paunescu era un vrajitor, un tip absolut unic in acele vremuri. Putini romani au avut darul magnetic al lui Paunescu. Vreau sa vorbesc de el la timpul prezent; am citit ca nu-i e bine deloc si simplu gand ca vor aparea -candva, cat mai tarziu, sa-i dea Dumnezeu zile multe si putere - tot felul de ode ma indeamna sa scriu azi despre el.
Adrian Paunescu nu-i un model pentru mine. Ar fi fost daca ar fi continuat revolta si.dupa 89. Insa caderea lui a fost cumva brutala si nemeritate pe undeva. A esuat cumva tragic in memoria colectiva a romanilor - scuipat la Revolutie de oameni, iesit cumva din traseu si reintrat apoi, cumva ridicol, in stangismul lui ciudat.
Poate ca omul a fost consecvent - un stangist modern, revolutionar, intr-o societate inchistata si incremenita, un poet foarte bun (are zeci, daca nu sute de poezii absolut memorabile) ancorat apoi si in prezent, luptator si intr-un fel nebun. Desigur ca are multe pacate - orgolii si vanitati nemasurate care au facut multe victime dar, privindu-l in secventele video de atunci, nu te poti abtine sa nu-l admiri. Vraja colectiva pe care o exercita miilor de tineri e intr-un mare fel.
Imi pare rau de generatia verilor mei mai mari. S-au daruit, s-au topit in Cenaclul Flacara, au trait acolo si si-au ars iluziile si visele. Erau tineri, se daruiau, uitati-va la fetele lor sincere, pline de trairi simple, adanci si puternice. N-a ramas nimic din asta. Au venit anii 80, din cei in ce mai grei, apoi revolutia si greutatile. Erau inca tineri si plini de vanna dar i-a prins cumva descumpaniti salbaticia si duritatea schimbarilor. Erau mai idealisti, credeau mai mult
Sunt varul lor mai mic - mai precoce, as I said :) - care a prins in copilaria tarzie ceva din farmecul inimitabil al acelor timpuri.De-aia ma gandesc acum cu nostalgie la Flacara ca si cum as fi fost acolo. Si da, rad si eu de Hrusca acum, cu colindele lui cu tot.
Am mai spus undeva, sunt intr-un fel deasupra timpurilor. Imi place sa trec prin ele, sa intru, sa le simt, sa le traiesc pe toate si sa ies mereu deasupra. Acum un an si ceva am scris despre o calatorie de o noapte printre undergrounderi-ii din Ota si clasicii vechi de la Jack. Poate ca aici e si bucuria mea interioara. Ca am trait lucruri cumva alaturi de generatiile din anii 60 si ca ii simt aproape si pe pustii nascuti dupa Revolutie. E bine sa fii Duncan MacLeod.

Unde duce discriminarea pozitiva

2010-10-22T11:17:00.000+03:00

Fragmente de idei (III) Despre impozite

2010-10-19T00:09:00.000+03:00

Regele William al IV-lea privea curios experienţele lui Faraday, prezentate săptămînal la Societatea Regală. Într-o zi, Înălţimea Sa l-a întrebat, cu un aer distrat şi superior: “La ce folosesc toate aceste trucuri, domnule?”. Fizicianul care avea să descopere electromagnetismul, baza motorului electric şi a altor aplicaţii tehnologice, a răspuns modest: “Nu ştiu, Majestate, dar ştiu că într-o zi le veţi impozita”

Presa romaneasca - groapa de gunoi a urii si isteriei

2010-10-18T23:20:00.001+03:00

Comunicarea pare o chestiune simpla. Iti alegi un receptor, un canal, un mesaj, compui mesajul, il transmiti, verifici daca l-a primit corect si astepti feedback. In sine, e o schema simplificata a unor teorii ale comunicarii care umplu mii de gigabiti sau rafturi intregi de biblioteci.
Ce se intampla insa in media din Romania de cativa ani atinge apoteoza absurdului, a tampeniei si a cretinismului. Oamani care n-au abilitati nici sa fie intelesi daca le e foame sau sete ajung sa transmita mesaje si sa decida ce si cine sa transmita si sa receptioneze.
Handicapati emotional ajung lideri de audienta, oameni inteligenti lipsiti de minima obiectivitate jurnalistica, rai prin esenta - vorbim in cuvinte simple, se vede rautatea in oameni fara sa fii clarvazator sau psihanalist cu scoala la Viena - fac rating, sunt trend-setteri si transmit fara stres toate dejectiile lumii.
Altii - de partea celalalta - isi cultiva slugarnicia intr-un mod absolut gretos. Fac pe jurnalistii si executa la comanda subiecte cu ordin de la stapanire. Se inchipuie jurnalisti dar nu sunt decat niste vechili, niste slujbasi de joasa speta.
Eu - care ii dispretuiesc in egala masura si pe istericii anti si pe slugarnicii pro, eu cu cine votez? Eu unde ma mai uit? Eu, turmentatul, dezorientatul. Eu si toti cei - putin cati suntem - care nu tinem cu Voiculescu, Vantu, si nici cu Basescu, noi astia ce facem in tara asta?
Nu dramatizez deloc dar cred ca noi astia n-avem tara. Suntem ai nimanui. Va zic sincer - adica ma repet - eu dispretuiesc in egala masura si A3 si B1 TV si Realitatea. Poate la ultimii ma mai uit putin, mai gasesc franturi de echidistanta si obiectivitate. Sau imi inchipui doar.
Presa romaneasca a ajuns ultima scursura. Ultimele jeguri de oameni decid agenda zilei in media si-si arunca dejectiile si laturile. Nu discut si nu ma intereseaza comentarii de doi lei ca fac jocul nu stiu cui. Da, am votat in sila cu Base, am votat in turu-ntai cu Antonescu, imi pare rau de votul din turul doi dar mi-e la fel de sila de Geoana-PSD-A3-RTV-B1TV. Cati mai suntem asa? Mai exista oameni care resping jegul din media si partizanatul imputit care nu are nimic de-a face cu informarea si jurnalismul?
Ne spune cineva ce se-ntampla cu adevarat in tara asta? Nimeni. Poate niste bloggeri de bun simt - aflati si ei de o parte sau de alta dar care incearca sa tine sus steagul obiectivitatii. In rest, nimeni. Groaznic. Nu ne dam seama dar suntem cu totii orbiti si inflamati de virusul urii. Cine a inceput, cine-i de vina. Putin ma intereseaza. Desigur ca Basescu are marea lui vinovatie, desigur ca si ceilalti, media lui Voiculescu si Vantu si toti aliniatii la comanda sunt la fel. Poate ca exista - sunt convins - si jurnalisti de buan credinta excedati si revoltati de Basescu si PDL - probabil ca daca eram in presa ajungeam la fel. Dar pentru numele lui Dumnezeu, toti v-ati pierdut busolele? Sunteti niste buldogi injectati, habar nu mai aveti de presa, de obiectivitate, de analiza, de nimic.

Fragmente de idei (II) Confesiuni recuperate

2010-10-15T22:26:00.001+03:00

Sfintii Parinti au spus ca moartea cuiva drag te face mai intelept. Probabil ca sunt portavocea a miliarde de oameni carora moartea le-a deschis ochii. In foarte mare masura spre deloc, nici nu bag in seama gandul ca as descoperi azi ceva epocal, ca suferinta, gandurile, experientele sau trairile mele senzoriale ar fi gaura neagra a Universului Nu, dimpotriva; ma simt atat de mic si atat de neinsemnat incat scrisul si gandurile mele de acum
Aceasta umilinta si reintoarcere in sinele mic infinitesimal e de fapt cheia salvarii individului.
Ultimii doi ani au insemnat pentru mine o scuturare din angoasa, mahmureala si betia dusa pe picioare in care ma cufundasem de ceva ani. Lipsa unui drum batatorit al omului – casatorie, copii, griji familiale cotidiene – m-a deraiat in tot felul de traiectorii caudate, obscure, generatoare de suferinte, depresii, dezamagiri si automutilari ale sentimentelor si gandurilor.
Moartea tatei m-a scuturat din aceasta lentoare si m-a aruncat de colo-colo. Intai in depresia adanca a negarii de orice. Luni in sir am trait chinul de a merge la birou numarand orele pana la intoarcerea in sanul binefacatoarelor sticle de vin.

Am scris randurile astea acum vreo doi ani, cred. Le-am recitit acum si imi regasesc cateva din ganduri, amestecate cu altele, mai noi. Ce cred ca e important, dincolo de marturisirile unui om, bantuit de griji ca oricare altul, este sentimentul deznadejdii, aproape coplesitor. Probabil ca undeva exista - in fiecare din noi - resurse. Cautarea lor incapatanata e singurul sens. Unic. Ciudat e ca momentele de incertitudine si de pierdere a sperantei declanseaza in noi butoanele mobilizarii generale. De ce nu ne gandim mai des la noi, la fiecare, la sensurile fiecaruia. Intrebari stupide, cred. Le public doar din sentimentul altruist ca pot folosi celorlalti, ca ne putem impartasi intr-un confesional neutru deznadejdile si temerile. Da, putem sa le tinem in si pentru noi. Da, poate fi o impietate sa arunci in neantul comun, al internetului, toate trairile tale intime. Dar daca ele sunt de fapt doar marturisiri in orb, inspre Nimeni, inspre Marele Orb.

Fragmente de idei (I) Ashi wo mirareta

2010-10-15T20:54:00.000+03:00

Literal: mi (ni) s-au văzut picioarele.
Expresia se foloseşte când, într-o negociere, oferta unei părţi este mult sub valoarea sperată de partea cealaltă. Pesemne, în vechime, cînd negociai cu cineva, vedeai după încălţări (poate descălţări?) cam cît ar putea cere pe obiectul de schimb.
Ar putea insemna o situatie in care o furi pentru ca te prinde cineva ca esti la cacealma – de fapt ca esti mult prea mic si plapand pentru ce incerci sa faci.
Nu mai stiu unde am gasit-o. Mi se pare o vorba extrem de inteligenta si subtilă. Ni s-au vazut picioarele. Ups.

BCR Open - o oaza dintr-o alta Romanie

2010-09-24T22:12:00.000+03:00

Am fost si anul asta la BCR Open. Merg de pe vremea cand era turneul lui Sever Muresan - cu premii mult mai mari si mai umflate, unii din castigatori nu-si incasasera cecurile nici dupa doi ani, aparusera si scandaluri. Turneul a fost preluat de Tiriac - care i-a readus rigoarea si bunul simt al manageriatului, reducand premiile pana la nivelul suportabil pentru Bucuresti -si apoi de Bogdan Enoiu. Cred ca am mers la fiecare editie, nu-s foarte sigur dac-am ratat vreuna, parca nu. Si imi face de fiecare data placere sa revin. E un eveniment pentru fiecare din miile de spectatori, e un ritual repetat cu obstinatie de multi dintre noi cu un soi de mandrie personala - et in arcadia ego. Am fost si eu acolo. O oaza de civilizatie, organizare occidentala, jucatori de tenis din primii 50 ATP, foste glorii, te saluti cu vechi prieteni, intri si in loje, chiar daca nu te cheama Gica Popescu, asa cum scrie deasupra ta :), vezi tenis adevarat, e frumos. Adica e parte dintr-o Romanie pe care ti-ai dori-o permanentizata si duplicata in milioane de exemplare.

Ridicarea in grad

2010-09-22T23:22:00.000+03:00

Nu mai e capitan. Cumva, printr-un decret de stat sau ceva, a fost ridicat la grad de comandant. E tot moldovean, mutat de valurile vremurilor prin alte parti de tara si de lume. N-a studiat Dreptul ci alte facultati mai ingineresti. Nu mai poarta itari si camesa, nici la biserica nu se duce. Dar e noul inspirator al dreptei romanesti. Si-a creat o Elena Lupescu, si-a construit o camarila. Rescrie istoria, o amesteca si ii ameteste pe toti. Penibil nu e el ci cei care-si inchipuie ca el reprezinta dreapta romaneasca.

„Marti, dupa Craciun” - un film despre adulter care nu insala pe nimeni

2010-09-19T13:53:00.002+03:00

Primul soc in film e si ultimul. Intri din prima secunda in viata lui Paul Hanganu si nu mai iesi de-acolo pana la sfarsit decat ca sa ramai pe ganduri, tu singur, undeva, cu ale tale. Sau ale noastre, ale tuturor, dracu' stie Socul initial te azvarle pur si simplu in intimitatea celor doua cupluri iar prima senzatie e de respingere, de rusine. Frate, cat de aproape sunt de personaje. Prea aproape. Nu vreau.

Dar te obisnuiesti. Incet-incet, nu te mai foiesti in scaun, devii confortabil si incepi sa le traiesti povestea. E unul din cele mai nespectaculoase filme pe care le-am vazut in ultima vreme. Nimic nu te face sa razi – cel mult sa zambesti la cateva replici – si nici sa plangi, decat daca esti cumva marcat de cate ti s-au intamplat. Totul curge ca o litanie, ca o marturisire spusa pe un ton calm, egal, dat de jocul fara cuvinte incredibil facut de Mimi Branescu. Omul asta tace atat de tare incat iti tiuie urechile sufletului.

Undeva, insa, simti tristete si parere de rau. Muntean are o compasiune aproape insesizabila pentru Paul (Branescu). In acelasi timp, e extrem de obiectiv si lucid. Nu te pacaleste, nu te minte, nu-ti serveste alibi-uri si scuze. Paul n-are practic nici o scapare. Regizorul nu-l ajuta cu nimic. Ii deschide drumul, ii aprinde luminile, ii pune semne indicatoare si atat. O iei pe aici sau pe dincolo. Nu-ti spun ca e la fel de greu oricum, o sa-ti dai seama singur.

Daca exista o hipertensiune dramatica in film, ea nu e – dupa mine – izbucnirea isterica a sotiei – jucata exceptional de Mirela Oprisor – ci alta, in care ea il tunde pe Mimi Branescu in baie. El, in curul gol, isi plimba apoi goliciunea inerta prin fata sotiei fara ca nimic sa se intample. Totul intre cei doi e mort. Dragostea lor nu mai avea nici un chef. Era obosita, terminata, distrusa.

Si o scena cruda – cand Dragos Bucur vine sa-l ajute pe Paul sa monteze ceva in apartamentul Ralucai. Se aseaza pe pat si-l hâțână putin ca sa-l probeze apoi ii face complice cu ochiul, ca baietii. Dura si nesimtita, aveti dreptate, fetelor.

Cand ajungeti la Vadu, ajungeti nicaieri

2010-08-18T22:46:00.001+03:00

Putine locuri au impregnate in ele senzatia libertatii, a nimicniciei si a infinitului, in egala masura. Sa faci baie in apa marii la Vadu a fost pentru mine o senzatie inegalabila. Stiu locul de cativa ani, am mai fost si am revenit zilele trecute.Plaja pustie, cativa oameni ici-colo, poate nimeni in jur pe o raza de sute de metri. Valuri, spume, nisip, pescarusi si voi. Sa te scalzi in apa marii, sa te scufunzi in pustietate, sa te arda soarele pustiului si sa te bucuri de toate astea - iata o treapta de trecere.
Suntem particule, vorba cuiva. Pentru cei ce vor sa se regaseasca, sa se piarda sau pur si simplu sa redevina oameni simpli, incercati Vadu. De la Corbu, tot inainte si apoi la dreapta, va duce drumul. Veti gasi marea, undeva. Zecile de poteci de nisip intarit va vor duce acolo. Veti simti ca v-ati ratacit, ca nu ajungeti nicaieri dar veti ajunge. Nicaieri veti ajunge.

Despre oameni, in cuvinte simple

2010-08-06T22:20:00.001+03:00

In cartier la mine s-a aciuat un catel. Cam bolnav, isi taraste piciorul drept din spate de ceva vreme. Sta mult tolanit la umbra, pe un colt de iarba langa intrarea in scara blocului vecin cu al meu. In cartierul rezidential unde stau, aleile sunt frumoase, curate, iarba e inalta, tunsa, relativ uscata de arsita desi e udata de doua ori pe zi. Avem paznici la bariera, ne salutam cu ei dimineata, la pranz si seara, cand intram si iesim. Ne salutam si cu vecinii. Asta mi se pare cel mai frumos. Sa ne dam binete, cum se spune, de fiecare data cand ne-ntalnim. Prietena mea se minuna la inceput - ii stii? Ea e mai timida si mai retrasa. Doar la inceput. Dar nu despre ea e vorba aici - sa ne scuze :) E despre vecinatate, buna cuviinta si omenie. Sigur ca nu toti sunt asa. Cei multi, din jeep-uri si mega-masini - nu sunt vazuti aproape niciodata. Se saluta probabil intre ei dimineata si seara, inainte de a intra la buda si de a iesi pe usa. Dar ceilalti - noi, micul middle class-ul de oameni tineri care am vrut sa stam aici - suntem relativ prietenosi. Si umani si calzi - in cele cateva secunde in care ne intalnim. Poate ca in timp s-or naste si prietenii. Sau poate nu. Dar buna cuviinta aia veche - cand dai binete in sat oricui te vezi cu el in drum - e valabila aici. O senzatie de bine, de liniste si buna cuviinta foarte frumoasa.
Si cainele asta sade pe iarba aia de ceva vreme, cum am zis. Cred ca e si cam bolnav. M-am gandit la un moment dat - in cursele mele zilnice repetate spre supermarketul de langa cartier, stau mult acasa in ultima vreme si observ multe, dupa cum se vede :), sa-i dau ceva de mancare. Azi pe la 6, cand m-am intors de la cumparaturi din oras, am coborat si i-am dat un os de la un piept de pui. Debosolat si deprimat cum era, s-a inviorat imediat. S-a apucat constiincios de ros si m-am intors spre scara blocului bucuros. Iata ca in vremurile astea, am facut o fiinta fericita. Ganduri de om simplu, cu necazuri multe si bucurii putine.
Acum, pe seara, m-am dus sa mai iau doua beri si alune de la supermarket. Cand m-am intors, dadea bucuros din coada. Ma recunoscuse si-mi arata asta. I-am spus ca n-am decat alune, i-am aruncat cateva, a strambat putin din nas, vorba vine, si le-a rontait pana la urma. Am castigat un prieten.
Nu e din ciclul cine-i om si cine-i caine din lautariile mai vechi. Sau o fi dar nu vreau sa-i spun asa.
E despre omenie, sinceritate, deschidere si intelegere. Si-l dedic tuturor celor care au simtit asa fata de mine, au vrut sa simta, s-au intors, s-au razgandit sau au facut cum au vrut. Fara ura, fara razbunare. E o poveste simpla, spusa in cuvinte simple, de un om care vrea sa gandeasca si sa simta simplu, omeneste.

O intalnire neasteptat de frumoasa

2010-07-29T12:40:00.002+03:00

Acum cateva zile am fost la intalnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului. Da, 20 de ani. Ai spune ca sunt multi rau. Si multi si putini. Ce mi s-a parut remarcabil a fost sa-ti reconfirmi traiectoriile fiecaruia din colegi pe care i-ai cunoscut mai bine. Am si discutat la un moment dat cu unul din fostii colegi de clasa. Multi au evoluat in asa cum se vedea din liceu - personalitati deja conturate, traiectorii previzibile - in sensul evolutiei si al dezvoltarii personale, evident.
Nici macar surprizele neplacute nu erau neaparat surprize. Te asteptai adica sa involueze in felul asta. Iar cele placute - aparitia unor colegi in cu totul alte ipostaze decat te asteptai - au fost chiar faine.
Profesorii, aproape neschimbati. Sigur, varsta, problemele fiecaruia si profesoratul in sine intr-un liceu bun - Ovidius ramane un liceu important in Constanta, chiar daca nu mai e in prim-plan ca pe vremea noastra :) - s-au simtit dar oamenii in sine sunt remarcabili.
Am avut parte si de o pace istorica. Am semnat cu profesoara de romana - o femeie speciala, cu o memorie si o acuitate a gandurilor uluitoare - pactul definitiv al impacarii. Multe conflicte am avut ea cu in liceu, majoritatea declansate de mine, un neinteles si un rebel mai tampitel. Punctul culminant al razboiului a fost boicotul meu total al orelor in ultimul trimestru si hotararea ei de a ma lasa corigent. Interventii si rugaminti de peste tot; mi-a incheiat in cele din urma media anuala si apoi am luat 10 la bac la romana. Eu si inca doua fete - una, colega de clasa si inca o fata de la un liceu rival - am fost singurii cu 10 din judet. Mandrii adolescentine. :) Nu mai stiu si nici n-am mai intrebat acum la ce s-a gandit cand a aflat de nota de la bac - mi s-a parut ca insist prea mult intr-un orgoliu personal.
Spre dimineata, m-a surprins si m-a pus pe ganduri intrebarea, patrunzatoare si adanca, a unei foste colege - iti place ceea ce faci? Acum, in trecut, esti multumit? O fata admirabila, casatorita, cu doi copii minunati, avea si ea gandurile si intrebarile ei.
Frumos. Neasteptat de frumos.

M-am intors acasă

2010-07-28T18:27:00.000+03:00

Mi-era dor de blogul ăsta. N-am mai scris de luni de zile la mine acasă. Sentiment uitat și regăsit - să scrii printre străini, să n-ai locul tău, tihna ta. Gata cu postările prin vecini. Aici e locul meu.

Nu glumesc deloc

2010-06-13T12:56:00.000+03:00

Am scris deja patru articole despre Mondialul sud-african. Aici, aici si aici sunt cele mai recente. Cum ar veni, vuvuzelele sunt ocupatia principala luna asta.

Inapoi la ce stim mai bine

2010-06-11T21:08:00.000+03:00

Sa vorbim despre fotbal, adica. Tocmai am scris primul articol pe noul sportvox.realitatea.net. Dupa mai bine de 15 ani, o iau din nou pe aratura cu gazon si doua dreptunghiuri in margini cu un cerc in mijloc.
Nu ma opriti. :)

Prietenii la blogroll se cunosc

2010-05-28T18:08:00.000+03:00

Adaug un blog foarte util pe vremurile astea - poate si mie - http://www.celmaibuncv.blogspot.com/.
Sper sa-i ajute pe cei interesati.
Cu placere :).

Inter. Cum vine de se leaga.

2010-05-27T19:44:00.001+03:00

Da, e despre fotbal. De fapt nu, e despre viata.
Eu tin cu Internazionale Milano aproape din copilarie. Dar nu am vazut nici un meci de-al lor sa ma fi fermecat. Nu stiam nici un jucator de-al lor, nu venisera la Constanta, nici macar la Bucuresti - ba da, prin '82 dar eram mic, atunci mi-a placut prima oara de Dinamo - cum vin de se leaga - dinamovist fiind.
Nimic din toate astea. Pur si simplu citeam cartile lui Ioan Chirila. Pentru nestiutori, cautati-i cartile; sunt cele mai frumoase lucruri despre fotbal, un joc altminteri neinteresant pentru multi dintre noi. Chirila a fost unul din eroii mei - alaturi de Jules Verne, de Constantin Chirita si Ciresarii. Imaginati-va. Aveam 12 ani - citeam si Sven Hassel si colectia Delfin - pentru cine mai stie, ma bagam si la colectia de politiste Enigma dar cel mai mult imi placea sa citesc Ioan Chirila.
Asa m-am dus la fotbal - nu pentru ca tata m-a dus in carut la sase luni pe stadion - lui asa-i placea sa spuna dar sper ca se uita mai rar pe blogul meu de-acolo de unde e. Nu, la fotbal m-am dus pentru ca-mi placea enorm cum povestea Ioan Chirila.
Si printre marile lui povesti - are cateva definitorii in toate cartile lui - erau si cele despre Inter Milano, despre Herrera, despre Giacinto Fachetti.
Nu stiu dac-a tinut cu Inter - mie asa mi-a placut sa cred; mi se parea ca are o fascinatie greu de ascuns pentru Herrera.
Dar eu de atunci tin cu Inter Milano. Incet-incet, am devenit fan. Spre sfarsitul anilor 80, aveam deja un poster cu Rummenigge, decupat din Bravo si lipit cu greu pe peretii varuiti in calciu, fitele anilor.
Nici nu mai conteaza anii ulteriori. Inter n-a castigat ni-mic-nicio-da-ta dupa anii 90. O cupa UEFAdoua? - - sau si niste titluri pierdute la disperare in fata lui Juve. Am devenit interist insa - si toate ironiile prietenilor microbisti care tineau cu Juve si Milan imi intareau sentimentul.
Am simtit de cateva ori ca vine si soarele - in 98 ne-a furat Juvet titlul cu un penalty si cativa ani mai tarziu am pierdut ca idiotii la Roma cu Lazio.
Dar saptamana trecuta a venit rasplata. Dupa atatia si atatia ani.
Cum vine acest triumf in momentele astea? Cand ratele, grijile, spaimele si toate te inconjoara? Cand nimic si nimeni nu-ti mai da vreo speranta? Da, am simtit cand au batut Chelsea de doua ori ca se apropie ceva dar n-am crezut. Mi-a fost frica.
Vine de se leaga, asta e explicatia.
Fix in seara dinainte de ziua mea, Inter a castigat Champions League. Dupa ce castigase scudetto si Cupa. Cea mai buna echipa din Europa.
Da, nea Ioane. Inter.

Crimele lui Raskolnikov de la ora 5 și idiotul ăla de Mîșkin

2010-05-19T09:40:00.000+03:00

Am văzut pe TVR Cultural - o alternativă absolut decentă la programele românești comerciale - un film mai vechi al lui Wooddy Allen, din anii 70. Nu spun o noutate, Allen e un maestru al deconstructivismului.
In filmul ăsta - Dragoste si moarte - omul își dă masura propriei valori de mare constructivist - ia marile romane rusești ale secolului al XIX-lea și le face praf :). Război și pace, Idiotul, Crimă și pedeapsă - toate sunt amestecate, parodiate și rescrise.
E un film datat - într-adevar. Daca nu stii pe cine-a omorat Raskolnikov - adica n-ai vazut stirera despre crima lui odioasa la Stirile de la ora 5 - și crezi că cineva, nu-ti aduci aminte cine, l-a facut idiot pe unu, Mîșkin, din cine știe ce motive, e un film ciudat, fără sens. Dar dacă ai avut nenorocul să fi citit :) tomurile marilor scriitori ruși, e un film reconfortant, cu un umor special, Wooddy Allen trade mark, evident.
As fi curios daca rusii, cu nationalismul si credinta lor uriasa in Maica Rusia, au gusta umorul lui Allen. Sau cum am fi reacționat noi dacă ar fi făcut un film despre Mihai Viteazul, Antonescu sau Eminescu.

Anthony Quinn e Zorba

2010-05-08T21:25:00.004+03:00

Life is troubles, death has not.
They hate her because they cannot have her.
Master, decide yourself - Are you or are you not a bastard capitalist?
De fapt, tot filmu in sine e o colectie de replici memorabile.Dar peste toate, Zorba e povestea uluitoare a unui om-satir-diavol-inger, Alexis, vazut prin ochii plini de candoare, aproape nepamanteana, ai lui Basil.
Am citit cartea lui Kazantzakis in adolescenta, cred ca n-aveam 14 ani, o am si acum in biblioteca de la Constanta, construita in anii '80 carte cu carte de fratele lui taica-meu, la propriu, de mine - care faceam selectia cartilor - de tata - care ne dadea banii - si de mama, care avea relatii la librarii.
Filmul l-am vazut tot pe atunci, prin 86, cred. M-am uitat cu neincredere, la inceput. Nu-mi dadeam seama cum cineva poate recrea vraja cartii.
Cand am intrat in film, am inceput sa cred sincer ca Anthony Quinn e chiar Zorba.
Aseara l-am revazut dupa multi ani. Cred si acum ca marele actor american e Zorba insusi. Unul din acele filme in care actorul se transfigureaza pur si simplu, iese din pielea lui si intra in sufletul personajului, disparand cu totul, in neant ca sine.

Multa vreme am fost fascinat de actori. Mi s-a parut ca au un har aproape dumnezeiesc; ca sunt altfel chiar si decat noi, care scriem si cautam sa imaginam povesti, decat pictorii, decat muzicienii.
In fond, artistii au mereu acea materialitate preganta intrei ei si opera lor. O bucata de panza, un solfegiu, o tastatura. Ceva e intre tine si gandurile tale care se duc in sus, ies din tine si alergi dupa ele, sa le prinzi.
Actorii insa se suprapun perfect, se contopesc cu personajele,
Da, veti zice, dupa ce se termina piesa sau regizorul striga Stop, redevin ei insisi.
Poate ca-i asa. Dar eu tot cred ca Anthony Quinn e Zorba.

Zorba catre Basil, tocmai el, veselia intruchipata, urla disperat dupa moartea tinerei vaduve- ""What use are your damn books?"
Scena injunghierii acesteia mi-a amintit de un film recent, despre care am scris aici - Lapidarea Sorayei M. Societatile ultratraditionaliste sunt purtatoare de intoleranta, au in ele germeni de macel si crime fara crutare. Oamenii pot muri, nu e nevoie de ei, traditia trebuie sa mearga mai departe.

"Everything is fine. We will live a thousand years." - Zorba ghicindu-i englezului viitorul intr-un os de miel.

Cine ce mai citeste

2010-05-04T13:18:00.000+03:00

Monica Jitariuc Soare a lansat pe facebook saptamanile trecute o.provocare, pe care a pus-o si pe blog - care va sunt cartile preferate? E genul de intrebare care te scoate din cotidianul presant si te arunca putin in aer si in amintiri.
Am raspuns si eu - si ma regasesc in clasament :) la locurile 8, 43-47. Ce mi s-a parut interesant e ca am citit macar doua treimi din ele, le-as reciti pe toate si mai ales, lista e o foarte buna de lecturi pe viitor.
Cine ce-i place, sa spuna. :)

Barca-Inter = Inter-Bayern

2010-04-28T23:52:00.002+03:00

Meciul se termina cu Barca, amenintand steril careul lui Inter. Mourinho vs Van Gaal – duelul marilor antrenori in Champions League.

Barca-Inter 1-0

2010-04-28T23:35:00.000+03:00

Iese Diego Milito. Intra Cordoba. Catenaccio devine o vorba in vant fata de ce face Mourinho. Herrera ar fi fost invidious pe Jose. Bojan cu capul pe langa bara din stanga – cea mai mare ocazie a meciului.
Dupa un minut, marcheaza Pique dintr-un ofsaid de jumatate de metru. Inter rezista, e minutul 90.

Barca-Inter. Legiunea straina.

2010-04-28T23:24:00.002+03:00

Oamenii lui Mourinho stau la 30 de metri de poarta, pe doua linii. Cinci plus patru, sau invers. Nu mai conteaza. Internazionale este de fapt Legiunea Straina in varianta italiano-portugheza.

Barca-Inter. Il tempo passa.

2010-04-28T23:13:00.002+03:00

Yaya Toure continua sa traga in peluze. Messi suteaza pe langa, Barcelona macina in gol. Timpul trece, Chronos pare ca s-a facut cetatean roman si a imbracat tricoul nerr-azuro. Minutul 67. Iese Sneijder, intra Muntari. Mourinho simte ca mai e putin si betoneaza din greu.

Barca-Inter continua

2010-04-28T23:01:00.000+03:00

Reluare. Inter preseaza, sinucigas aproape. Barca revine. Ibra incearca scamatorii, nu-i ies. Se aud pentru prima data tifosii interisti. Comentariul lui Emil Hossu-Longin se apropie de ceea ce ar trebui sa fie. Plin de tensiune, de aprecieri punctuale corecte.Milito - fratele interist - respinge din apropierea careului.

Barca-Inter - pana la pauza

2010-04-28T22:48:00.001+03:00

Snejder il ia la cosit pe Messi dar il rateaza pentru ca Messi sare peste el ca la obstacole. Chivu il ia direct. Galben. Yaya Toure suteaza ca pe maidan. Barca, echipa galactica? Prima parte se incheie. Cine e Barcelona?

Barca-Inter (II)

2010-04-28T22:28:00.000+03:00

Messi suteaza jos, langa bara din dreapta portarului. Julio Cesar respinge. agonizant!!! Barcelona se arunca inspre poarta; au ceva din avantul irational al catalanilor care spun mereu - Catalunya is not Spain – dar defensive lui Inter rezista. Cel mai bun prieten din copilarie aproape – ne stim de la 15 ani si in anii '80 varsta asta era la granita cu adolescenta – barcelonist inrait, imi spunea inainte de meci ca-i e teama, nu crede ca se califica ai lui Guardiola. Eu ii ziceam ca mi-e frica sa nu ia Inter 4, ca Arsenal, el imi spunea, cumva circumspect, ca Barcelona i-a dat lui Chelsea anul trecut un gol – care-I trebuia – abia in minutul 89. Da, am zis eu, sa-mi dau curaj - acum le trebuie macar doua. Dar tot mi-e frica sa nu luam 4.

Barca-Inter - o cronica in timp real (I)

2010-04-28T22:17:00.001+03:00

Trebuie sa scriu. Din adolescenta n-am mai facut asta. Scriam in gand si-mi notam apoi pe un caiet impresiile. Il acum si acum. E un caiet studentesc vechi, cu coperti grele, maron. O sa mai auziti de el. :)
Atunci si acum scriam despre meciuri si visam sa fiu cronicar de gotbal, ca Ioan Chirila, ale carui carti le sorbeam din cuvinte. Nu stiu daca ati auzit de el, cei care cititi - a fost cel mai mare scriitor de fotbal din istoria Romaniei.
In fine.
A trecut jumatate de ora din Barca-Inter, cel mai mare meci din istoria post-Herrera al echipei mele, Internazionale Milano. De unde pasiunea asta? Din povestile lui Ioan Chirila, cu Herrera, din inchipuirile mele ca Mourinho, cel mai bun antrenor de dupa anii 2000, e urmasul lui Helenio.
Meciul a inceput.. Inter se apara ca pe vremurile lui catenaccio. Messi serpuieste in gol, Ibracadabra face vraji degeaba in careu. Dupa 30 de minute, Inter ramane in 10 dupa o decizie absolut stupida a arbitrului De Bleeckere de a-l elimina pe Motta.

Razbunarea completa ar fi sa urle Chris Martin la Sziget - Hello Bucharest!!

2010-04-23T19:50:00.001+03:00

Hai ca s-a facut dreptate. Anii de umilinta sunt deja in negura trecutului. Dupa ce zeci si sute de solisti de trupe rock beti si drogati ne salutau ani in sir cu Hello Budapest, roata istoriei s-a intors. Viata si ironia ne zambesc si noua. Ziaristi de la The Guardian au publicat o fotografie cu Bucurestiul la un material despre Budapesta. Shit happens.
Dar mai visez la un corolar al razbunarii. Cineva, Chris Martin - sau Molko, cine o fi - sa strige la Sziget, la vara - Hello Bucharest!!. Si sa se repete asa, vreo cinci editii la rand.

PS - Cristian Stefanescu ma corecteaza - asa e, shit happens nu e vorba celor din Guardian, ci a lui; si inca o mentiune pe care trebuia s-o fac: pe contul lui de FB am gasit stirea. Sry&thx.

Sus placuta, jos placuta

2010-04-21T22:20:00.000+03:00

Coregrrafiile din fotbal si de oriunde. Poate le stiti. Principiul e simplu - pe scaunul unde stati se afla o placuta. Parte dintr-un spectacol urias, o placuta dintr-un urias tablou. La un semn, la o comanda, se ridica toate si formeaza un mare tablou. Grandios, kitchos, faraonic, cum o fi. Apar in special la fotbal, in ceremoniile spectaculoase de la Olimpiade - la Beijing, de exemplu. Acum cateva minute le-am vazut la Munchen, in deschiderea meciului de fotbal din semifinalele Champions League Bayern Munchen-Lyon.
Se practica mult si sunt vazute mai ales - ma rog, cand exporta nord-coreenii transmisii TV - la Phenian, poate si la Havana.
Da, asta e. Sunt de inspiratie faraonic-stalinist-maoist-comunista. Oamenii-placute, aneantizati sub un carton, o bucatica mereu la comanda si la bunul plac al totului, al intregului.
Eu mereu mi-aduc aminte de primele mele contacte cu placutele. Eram clasa a 5-a sau a 6-a, parca a sasea, ca eram un pic cool - aveam la mine un mic aparat de radio cu o galena, la care ascultam Radiovacanta - ici radiovacances, gavarit radiostantia odih. De ce? Pentru ca ne luau dimineata la 7 de la scoala in autobuze si ne duceau la Agigea toata ziua. Pe o platforma amenajata in graba, cu cateva mii de banci puse in trepte, ca niste tribune pe un stadion in constructie. Stateam acolo de la 8 dimineata la 3 sau 4 dupa-amiaza.
Ne dadeau fiecaruia - eram cateva mii de pionieri din Constanta - un set de cartoane, 15-20, numerotate. Cu ele puse pe genunchi, trebuia sa fim cu urechile ciulite tot timpul. Auzeam voci in megafoane care ne strigau - Atentie, pregatiti tabloul 4. Atentie, pregatiti tabloul 4. Apoi o liniste de cateva secunde, in care noi trebuia sagasim tabloul nr 4, sa punem semn degetele de la ambele maini intre 4 si restul cartoanelui. SI se auze - Atentieeee, SUS!
Si ridicam, brusc, cu totii, tabloul nr 4. Cine stie ce compuneau miile de tablite - Ceausescu PCR, Ceausescu Romania, tot felul de lozinci.
Ore-n sir stateam acolo - zi dupa zi, doua sau trei saptamani repetam intruna, sus placuta, jos placuta. Atentieee, pregatiti tabloul 6. Atentieeee, pregatiti tabloul 6. Atentieeee, SUS! Atentieeeee JOS!
Nici nu mai stiu cand a fost, '83 oare, '84, sa ma uit pe Google sa vad exact, 1984. Orwellian, nu?
Tehnica a fost preluata de galeriile echipelor de fotbal dupa Revolutie. Am facut parte de cateva ori din coregrafiile astea dar mereu imi veneau in minte comenzile din copilarie.
Oare spectacolul are in sine ceva faraonic? Sau doar felul in care esti acolo - pentru ca vrei sau pentru ca ti-e impus - decide ce fel de show e? Ca pe Allianz Arena din Munchen sau ca la Agigea?
Aceasta marturisire - pe post de scurta auto-psihanaliza pe tema spectatorul implicat in spectacol, exercitiul cu placute - imi confirma: nu-mi plac placutele. Din aceste scurte dar intense sedinte de manipulare a maselor, unii scapa cu experiente placute la meciuri, altii raman cu amintiri de la Agigea. :)

Nu-l cerceteaza procurorii pe Jiji si la pariuri?

2010-04-19T21:23:00.000+03:00

Nu merita asta sa se mai scrie despre el…dar vreau sa intreb suporterii Stelei si nu numai daca nu li se pare suspect ceva…oi fi singurul care mi-am dat seama ca ciobanul face cei mai multi bani din fotbal batandu-si joc de istoria si performantele acesti club? Si-a atras sponsor o casa de pariuri si de cativa ani pierde mereu acasa cu echipa de pe ultimul loc ( ceahlaul, iasiul..) si pierde la handicap cu rivalele bucurestene ( ultimul meci pentru care cred ca s-a pariat mult x si 2). La aceste meciuri in afara de Toja mereu sunt cei mai slabi oamenii de baza…Marin ,Petre sau banel. Ce ziceti?
Asta zice un suprter - oarecare - nici ncu i-am luat numele de pe forumuri, nu conteaza numele, nici apartenenta ci ideea. Oare e adevarat? oare o investigatie jurnalistica/a procurorilor ar gasi ceva?
Interesanta oricum. Foarte-foarte.

Hackman si Pacino - de veghe in lanul de porumb

2010-04-17T00:39:00.001+03:00

Am vazut in seara asta pe Cinemax un film tare fain - Sperietoarea (Scarecrow), facut in '73 - cam de-o seama cu mine si macar al fel de bun ca mine. :)
Cine mai prinde filmul - trebuie sa mai fie, Cinemax le reia destul de des - ii vede pe Gene Hackman si Al Pacino in doua roluri extraordinare. Ultimul are un rol comic 99 la suta din film pe care si-l incununeaza cu un final aproape antic de tragic iar Gene Hackman joaca la mare arta un personaj simplist, intr-o dunga, fixist si stupid.
Filmul, care a luat Palme D' Or in acel an - poate si de-aia arata complet ne-hollywoodian - e un road movie in care faci impreuna cu cei doi drumul spre Denver, Detroit si Pittsburgh - unde nu mai ajungeti decat cu unul din cei doi.
Scena finala in care Hackman bate cu pantoful in tejgheaua vanzatoarei de bilete din gara Detroit ca sa-si scoata cativa dolari amarati e intrecuta doar de cea petrecuta cu doua-trei minute inainte, in care Pacino are o criza de catatonie in parcul unei fantani din oras.
Ca sa intelegem ceva din aceasta cronica sau cum i-o zice, Hackman e Max, un fost condamnat eliberat dupa 5 ani de inchisoare, incuiat la cap si putin prost, dupa caracterizarea unei foste iubite.
Pacino, adica Francis Lionel, e un tanar revenit dupa 5 ani de navigat pe mari sa-si vada copilul care crede ca sperietorile de ciori nu le sperie; pur si simplu fata caraghioasa a sperietorii le face sa rada si astfel binedispuse, ciorile nu mai coboara sa-i faca stricaciuni proprietarului lanului. Un mic Holden Caulfield de veghe in lanul de porumb, care isi pierde in final, brusc si violent, inocenta si bucuria, sub povara propriilor fapte din trecut. Trixt.

Cum s-ar fi descurcat Ceausescu dupa Revolutie

2010-04-16T10:08:00.002+03:00

Foarte bun recentul articol al lui Mihnea Maruta - Glasnost si buclele istoriei. Ma gandeam, citindu-l si comentand apoi cu el, ca Gorbaciov a fost unul din cei mai mari descurcareti ai sistemului sovietic. Eltin a murit ca un butoi plin cu vodka, Putin si Medvedev nu se pun, ei sunt deja post-sovietici dar Gorby ramane un excelent cameleon socio-politic.
Semne de orientare avea de cand a jucat - el sau o dublura - intr-un spot Pizza Hut acum vreo 15 ani. Acum raspunde la orice comanda pe banuti frumosi - cred ca nici macar nu-l platesc in ruble. Numai din Romania a avut doua comenzi, una pentru Realitatea TV, anulata in noiembrie, nu se stie din ce motive, a doua onorata prompt pentru ziarul nu stiu care, Puterea, nou aparut.
Si ma gandeam apoi oare cum ar fi fost daca Ceausescu ar fi supravietuit Revolutiei? Daca tranzitia spre democratie nu era sangeroasa ci pasnica, asa ca-n Bulgaria, Cehia, Ungaria, sa presupunem ca traia pana acum, desi era deja foarte batran. Ar fi onorat invitatii la dezbateri? Ar fi jucat pe bune in spoturi ca ROM sau ar fi pozat in printuri pentru Connex? Ar fi participat la conferinte despre criza? Pe cati bani si cine oare l-ar fi invitat?
Cred ca Voiculescu si Vantu s-ar fi batut sa-l aiba in exclusivitati. Tuca i-ar fi dat si bretelele cadou sa vina numai la el, Brucan cand traia l-ar fi sechestrat in studiou ca la Targoviste iar Boda nu l-ar fi scos din tovarase secretar general.
Mai cred ca ar fi venit la Teo - cu Valentin, cu nepotii, cu rudele de la Scornicesti. Ne-ar fi aratat colectia lui de trofee de vanatoare si Teo s-ar fi imprietenit cu Elena, ar fi schimbat retete de slabit. Nu cred ca s-ar fi dus la Happy Hour, i s-ar fi parut o emisiune neserioasa. Poate la Sinteza zilei - Gadea i-ar fi placut lui Ceausescu, ii reamintea de el cand era tanar - asa arata si el (uitati-va daca nu seamana Gadea cu pozele din tinerete ale lui Ceasca).
Ziarele n-ar fi dat niciodata faliment. Ar fi avut editoriale mai peste tot, pe rand - cred ca Jurnalul national ii dadea si trei pagini sa-si scrie memoriile. Ar fi aparut apoi in serie, volumul 1 - Copilaria, volumul 2 - Ucenicia la cizmarie, volumul 3 - Inchisorile mele, volumul 4 - Insurectia, volumul 5 - Cum am lichidat dusmanii poporului samd. Lumea le-ar fi cumparat de-a valma, s-ar fi iscat polemici dure. Cristoiu l-ar fi aparat, CTP l-ar fi lut la misto, Badea n-ar fi stiut ce sa faca, Carcotasii l-ar fi parodiat, Bendeac ar fi facut mega show. Apoi Ceausescu s-ar fi suparat pe aceste manifestari neprincipiale, Voiculesc l-ar fi dat afara pe Bendeac, Sarbu l-ar fi angajat pe loc. Ar fi fost nebunie in showbiz cu Ceausescu.
Pe internet, bloggerii tineri ar fi polemizat crunt cu el. Zoso ar fi bagat numai petarde de stiri despre ei, Ceausestii s-ar fi suparat, l-ar fi tarat in zeci de procese. Ar fi fost polemici crunte pe teme ideologice, cu Tismaneanu, cu Fumurescu, cu Gotiu, cu Maruta, cu noii stangisti. Poate ca Rogozanu s-ar fi impacat cu el dupa o serie dura de replici si ar fi devenit purtatorul lui de cuvant online.
Intre Geoana si Basescu oare cu cine ar fi votat? Nu stiu sa zic, da' cred ca i-ar fi zis tot prostanac lu' Mircea. Sigur ar fi pus stampila pe Iliescu in 2000 desi Elena ar fi votat in secret cu Vadim - ei ii placeau poeziile si dedicatiile lui Corneliu.
E clar ca ar fi avut o durere mare in suflet cu Steaua. L-ar fi urat de moarte pe Gigi, ar fi complotat in secret cu Viorel Paunescu si ar fi fost dat apoi in presa de duplicitarul sef de sala de la Melody care era pe mana cu Becali. . Pe Tiriac l-ar fi mancat de viu - l-a dat afara din vila de la Herastrau si i-a dat la schimb casuta amarata de 5 camere de la Snagov, unde sta cateodata si se uita la canotoarele de pe lac. Isi aduce aminte ce vremuri de glorie a trait in '84 la Los Angeles, cate medalii a luat la Olimpiada, visa in secret sa fie pe locul 3 dar japonezii si nemtii federali erau mai avansati cu dopingul, stiau si ce sa nu ia, ai nostri inghiteau tot, ca claponii.
Si tot asa. Cred c-ar fi fost fun cu Ceausescu. Nu? :)

Ursul de Argint nu i-a luat mintile lui Papan. Isi duce linistit viata de hot.

2010-04-15T16:18:00.001+03:00

O sa ziceti ca-s nebun dar eu ma bucur ca Papan Chilibar, actorul din "Eu cand vreau sa fluier, fluier", isi continua viata de mic infractor. Nu ma bucur ca l-au prins- daca e sa continui cu sinceritatea, era mai bine sa fi aflat ca duce acelasi trai dincolo de penal dar in libertate, urmarit general (aici sunt romantic, da :)
E bine ca viata lui nu a devenit un frumos subiect de film hollywoodian - iata cum luminile rampei metamorfozeaza oamenii, cinematografia are acea forta de atractie care schimba destine iar platoul de filmare devine platoul unei noi vieti. Bullshit.
Omul nu era actor, nici macar un om obisnuit. Nu, el era hot. Poate ca de-aia nici succesul nu i-a luat mintile. :) Continua sa faca ce stie mai bine. Cand vrea sa fure, fura.

Securistul care-o urmarea pe Herta Muller in tara e director la ASIROM - modelul de dezvoltare a Romaniei

2010-04-14T15:26:00.003+03:00

Cand am scris c-ar trebui sa fim jenati si rusinati, nu mandri, ca Hertha Muller a luat Nobelul pentru literatura, n-am primit prea multe raspunsuri, nici da nici ba. Scriitoarea nascuta in Romania care-a castigat marea distinctie norvegiana pentru ca a scris despre atrocitatile petrecute in Romania continua sa nu fie deloc patrioata si nici binevoitoare. Nici n-ar avea de ce. In fond, e vorba de tara in care securistul care-o urmarea in anii '80 e director de sucursala la ASIROM.
Si cand mai spune - in articolul din evz.ro - ca cea mai mare realizare a ei nu e scrisul ci c-a ramas verticala in Romania - “Dacă sunt satisfăcută de un aspect al vieţii mele, acela nu e scrisul, ci faptul că am reuşit să-mi păstrez integritatea în perioada în care am trăit sub dictatura din România. Acesta e cel mai important lucru. “ cred ca nu mai e nimic de comentat in plus.

Un film greu de vazut si imposibil de uitat

2010-04-08T12:18:00.001+03:00

Intai ca rascoleste si arunca afara totul in tine - metodic, in crescendo. Frica, revolta si mania ti se-amesteca si-ti urla in cap pe rand si toate deodata.
The stoning of Soraya M - Lapidarea lui Soraya M - e un film produs in 2009 care spune povestea reala, intamplata in 1986, a unei tinere iranience, condamnata de tribunalul - curtea locala mai exact - a oraselului in care traieste - la moarte prin lapidare pentru o presupusa crima de adulter. Dupa cum probabil se stie sau nu, sharya musulmana pedepseste cu moartea astfel de delicte.
Filmul e o marturisire, un strigat si o eliberare din cosmarul trait de matusa victimei, naratoarea povestii. In acelasi timp ti se asterne in fata ochilor ca un basm oriental care curge implacabil, linistit, cu personaje dintr-o bucata, puternic definite, fara ezitari in descrieri.
Finalul iti ramane in inima, ca o povara de care te eliberezi incet-incet, povestindu-le altora cat e de greu.

Experimentul de la Geneva - prima dovada de inteligenta a omenirii

2010-04-02T19:07:00.000+03:00

Eu cred ca umanitatea inteligenta si capabila de inovatii si revolutii in existenta abia incepe sa se nasca. Poate vom fi martorii acestei nasteri - noi, micii coconi ai inteligentei - poate doar muri tanjind dupa aceasta explozie. Dar ceea ce citim aici si aici ne face sa ne vajaie capul. Pentru prima data in istoria ei multimilenara, omenirea atinge cu degetul Cosmosul, materia, Universul.
Nu stiu daca intelegem cu adevarat ce se intampla la Geneva. Citind toate astea si cautand si alte surse de informare - revin curand, promit :) - mie mi se pare ca ceea ce traim cu adevarat abia urmeaza sa se intample. Si ca toate umbrele si zbaterile noastre sunt ca un faras plin de praf de stele zvarlit in Cosmos, just like this.
Tot cautam si impungem umbre - cum zice Morcheeba - stop chasing shadows just enjoy the ride - si langa noi se pare ca unii oameni ating imponderabilul.

Si daca marele scandal amoros Bianca lu' Bote-Cristea-Bote himself nu e decat o campanie pentru Cancan?

2010-03-27T17:03:00.000+02:00

“Da, am greşit când am intrat în casa altui bărbat, dar eu ştiu că nu am făcut nimic. Sunt vinovată că am fost în casa unui bărbat! Am fost prinsă de paparazzii Cancan, asta e, toată lumea ştie că ei sunt cei mai buni, acum nu mai pot să neg nimic!”
Asta e una din declaratiile date de Bianca lui Bote - una, Bianca Dragusanu, cica, daca nu stiati, iubita (siiiigur ca da) a lui Botezatu - dupa nu-s ce scandal cu Adr Cristea de la Dinamo care ar fi adus-o in casa, ar fi tinut-o nu-s cate ore/zile, in fine. N-am fost foarte atent la scandal, tot ma loveau din cand in cand valuri de stiri zilele astea. Dar citind articolul lui Mihai Gotiu pe voxpublica am gasit declaratia de mai sus. Si am tresarit. Hopaaa.. ceva suna ciudaaat.
Mie aceasta mirobolanta si stupida telenovela imi miroase a campanie pentru Cancan. Adecvata la produs, la target, facuta cu suspans, jucata bine, jos palaria. Pare clar un scenariu bine facut si produs pentru Cancan. Asa cred eu :) - si pe cuvant ca nu stiu nimic de nicaieri.

Femeile musulmane au niste sani de le explodeaza nasturii si cam totul in jur

2010-03-24T14:35:00.000+02:00

Noua fita in materie de terorism este implantul cu explozibili, zice la stiri. Femeilor kamikaze din Al-Quaeda li se implanteaza explozibil in sani, ca pe silicon si trec linistite pe la detectoare intrucat se pare ca scanarile la aeroporturi nu le detecteaza dotarile.
Noua balada cu Musulm'Ana si Mesterul M'han Ol Eeh nu mai e ''zidul rau ma strange/tatisoara-mi frange" - ci "'pune-mi bomba-n sani, barbate/ca le-om da noi foc la toate" - adaptarea in romana, bineinteles.
Sa nu le vina si teroristelor de Mall ideea - sa-nceapa cu hold-up-uri si atentate ca sa le ia banii smecherilor de Dorobanti, fara somatie si fara consumatie.

Si rugby-istii se emotioneaza, nu-i asa

2010-03-22T14:24:00.002+02:00

Desi nu s-au calificat inca la Mondiale - mai au de trecut doua tururi usoare si un baraj deloc simplu cu Uruguay - stejarii din nationala de rugby au avut parte de o primire emotionanta la Otopeni, la sosirea de la Lisabona, unde au invins Portugalia. O mica poveste - gasita la Andi Moisescu pe Facebook si scrisa de chinezu - despre cum treizeci de oameni pot provoca emotii si bucurii la fel de mari ca o suta de mii.
De ce oare? Pentru ca-s din suflet? Si pentru ca rugby-istii sunt ceva mai dintr-o bucata decat fotbalistii?

Despre caii salbatici din Sfantu Gheorghe

2010-03-21T09:19:00.000+02:00

Ii vedeam in fiecare zi anii trecuti cand mergeam si ne intorceam de pe plaja, la Sfantu Gheorghe. Cred ca am si cateva poze, mai de departe, sa le caut. Si tot vorbeam cu Elena ai cui or fi si ce chestie ca oamenii i lasa liberi pe pajistile marignite de nisip, canalul Sfantu Ghoerghe si mare.
Dar aveam sa aflu - Elena prima - ca de fapt caii din Delta, de ei e vorba, sunt liberi de multa vreme. Mai demult au fost domesticiti dar au fost lasati apoi liberi de oameni. Unde sa fuga? Animalele sunt libere in Delta pentru ca n-au unde sa fuga. E o libertate ingradita de ape care-ti da de gandit. "Unde sa fugi? N-ai unde. Alearga unde vrei, incoace si-ncolo dar de plecat n-ai unde sa pleci".
Fotografiile din evz despre caii salbaticii din Sfantu Ghoerghe sunt frumoase si salbatice precum caii insisi.

Manelizarea salveaza Romania

2010-03-20T15:35:00.000+02:00

As fi tentat sa spun ca azi e ziua depresiei nationale. De ce? Tocmai am mai gasit un motiv - la scoala de manele a lui Florin Burscu - never heard about :) - sunt aproape 60 pe loc, se inghesuie tinerele talente sa dea probe, sa treaca preselectii, sa devina parte a industriei.
probabil ca manelele sunt azi una din cele mai dinamice industrii din Romania. N-am cifre dar putem sa constatam impreuna ca sunt semne destule si relevante sa spunem asta. Are posturi TV specializate - Taraf TV - are un public mereu crestere, zeci si sute de trupe si solisti, concerte, turnee, sute de mii -daca nu milioane - de fani care consuma si, mai important, cumpara manele. Era cumva in firea lucrurilor sa apara si o scoala de talente care sa aprovizioneze cu talente pe banda rulanta industria.
Ce inseamna asta? Ca suntem o piata importanta care absoarbe productiile de manele. Manelele pompeaza bani si entertainment intr-o Romanie pe care unii din noi n-o cunosc deloc, n-au habar de ea sau se intersecteaza cateva secunde in trafic - cand in niste boxe de BMW urla Salam sau Gutza - sau pe telecomanda - asta daca nu exilezi la nr 60 Taraf TV sau il scoti de tot din lista. La inceptulul mileniului - sa zic asa - ii mai vedeai la Teo la PRO TV; acum mai rar, doar pe la Revelioanele produse de pateticii copiatori de manelizare de la Antena 1. Dar manelele si manelsitii prospera si se inmultesc si-n expansiune economica si-n recesiune
Aproape un deceniu a trecut de la explozia lor mediatica. Suficient timp ca aceasta subspecie muzicala sa ajunga o industrie care produce probabil mai multi bani decat rock-ul si pop-ul romanesc la un loc.
Poate ca acel mic imbold de care are nevoie economia romaneasca e un si bemol colectiv al vedetelor maneliste. Trist? As zice distractiv si moralizator mai degraba.

Mardeiasii politici

2010-03-20T11:48:00.000+02:00

Am citit serialul stenogramelor cu senatorul PSD Voicu- mai multe gasiti pe hotnews - si mi se pare naucitor tot ce vorbesc aia acolo. Ce caracatita puturoasa, cat putregai si josnicie umana zace in mardeiasii astia politici, incredibil. Cat de groaznic pare Basescu si Udrea si toti mamelucii lor, iti vine sa-i dai dreptate cand spunea de Voicu si Vanghelie ca-s mana-n mana cu interlopii si mafia din Politie. Doamne, ce tara oribila.

Romania - o tara fara nici un rost

2010-03-20T11:25:00.000+02:00

Cand citesti ce scrie Bradut Florescu aici iti piere cheful de orice. Simti ca nu mai are rost nici macar sa scrii ceva. Groaznic de adevarat si revoltator de trist.

Meseria de baza - prelucrator prin aschiere - nu mi-o ia nimeni

2010-03-18T20:46:00.001+02:00

Cine credea ca toti suntem cu facultati si licee la real/uman se inseala. Nu toti ne-am nascut printre training-uri, nu am mancat toti skills-uri de mici si n-am trait in teambuilding-uri de puf de rata.
Fitele si figurile capitaliste au aparut fix dupa ce-am terminat eu liceul :) Noroc ca le-am prins in primii ani de facultate.
Au fost insa si vremuri grele, in care locul la mate-fizica se castiga cu truda, din greu, muncind in halat albastru de muncitor. Nu, nu e la misto deloc. :)
Cel care va scrie este mandrul posesor al unei diplome de prelucrator prin aschiere. M-am calificat u brio pentru meseria asta, la profilul matematica-fizica al Liceului industrial nr. 10 (fost mate-fizica nr.3, actual Ovidiu) pe care cu demna chiulangeala l-am absolvit in 1990.
Povestea misto e ca imediat dupa Revolutie impreuna cu cel mai bun prieten si coleg de banca, Remus, am initiat o revolta impotriva orelor de atelier. Eram la mate-fizica si bagam la strung ca muncitorii in fabrica.
Da, pentru unii pare freak - pana in 1989, in clasa a 11-a dar si-n primul trimestru dintr-a 12-a faceam flanse, la strung.
Si am tot patrulat cateva sambete in fata atelierului - sa-i impiedicam pe spargatorii de greva sa intre la ore. Dupa vreo trei saptamani, am obosit sa ne tot trezim la 8 si pur si simplu nu ne-am mai dus, stiind ca nimeni nu merge. Toti ceilalti insa - toti! - se ducea si nu ne spuneau nimic.
Dupa vreo luna, ne-am trezit ca directorul liceului ne ia de urechi sa ne ceara socoteala ca facem Revolutie unde nu trebuie si ca ce avem noi cu maistrul Mosoiu. Noi nu si nu ca nu dam nici o proba practica la strung, noi suntem absolventi de mate-fizica. Nu mai stiu daca ne-am mai dus la atelier - parca de vreo trei ori, in sila.
O victorie insa tot am avut: n-am mai sustinut proba de atelier la bac. Diploma insa tot ne-au dat. Am gasit-o intamplator la Constanta saptamana trecuta, cautand niste acte de familie.
Iat-o!

PS - A nu se intelege insa ca diploma era totul si ca gata eram deja calificat. Mai aveam de dat un examen dur - proba practica de verificare a cunostintelor profesionale in fata comisiei tehnice de incadrare si promovare a muncitorilor. M-am fofilat insa la timp - si istoria mi-a dat si ea o mana de ajutor. :)

Etnobotanica se intoarce

2010-03-18T20:25:00.000+02:00

Foarte smart comentariul si deductiile lui Buciuman, unul din membrii Rezistentei Urbane - se pare ca magazinele etnobotanice se vor redeschide, cu alta lista de produse. Se pare ca spirala interzicerilor genereaza alte substante si creste portfoliul produselor ilegale si deci iami-iami mult mai dezirabile. Cat de tamp sa fii sa nu intelegi asta?
Si trebuie sa-l mai citam o data pe omu de la Rezistena Urbana: "'Populist este sa apari dupa o stire de senzatie si sa faci o lege ca raspuns, fiindca plebea cititoare de tabloide si trei pizde proaste de la redactie o cer." :)

You f.. inglorious basterds! - part two

2010-03-17T18:22:00.000+02:00

Inca un argument - daca mai era nevoie - ca Tarantino a facut din acest film critica/parodie/pastisa la tot ce-nseamna Hollywood. Enjoy it again.

Dinamo-Steaua

2010-03-16T18:24:00.000+02:00

Nerecomandat stelistilor si fetelor mai pudibonde
Ca sa nu pun semn de egalitate intre cele doua notiuni. :)

Targetul suveran

2010-03-15T17:44:00.000+02:00

Poporul devorator de advertising a decis - cele mai bune reclame din 2009 ar fi, conform iqads.ro, astea.
Simpatica alegere la campanii - cea mai votata a fost Guerilla - Atlasul de mitocanie urbana - de departe cea mai misto din ultimii ani facuta in Romanica. La fel si radioul - una din executiile de la Guerilla. Frumos pana aici. Frumos si la cea mai buna coloana sonora - pentru Orange-Metro Love.
Da' spotu TV... sa alegi Dorna, inseamna ca n-a fost mai nimic bun pe TV anu' trecut. Da' seria cu Paul de la Vodafone? Oricand cel mai bun de acolo e mai bun decat Dorna. In fine, targetul e suveran, aia e.
Iar pe print, aceste mega idei de next previous generation cu litere din deseuri si flori si glumite rasuflate, mama-mama, ce mai print extraordinar.

ps - sa nu zica lumea ca vorbesc pe dinafara - am si eu cateva campanii bune pe 2009 - doua pe internet si una pe outdoor, numa' n-am voie sa le dau, ca am contract de confidentialitate :). Va zic daca iau premii la Internetics la anu' - hehe.

Un text dixtractiv

2010-03-15T11:03:00.000+02:00

Am scris ieri un text pe care as fi putut sa-l pun direct aici - dar mi s-a parut ca e mai fain sa-l vada mai multa lume si l-am trimis Andrei Badicioiu. De distrat va distrati oricum.

Trenurile atemporale

2010-03-14T21:24:00.000+02:00

Stirea asta ar fi suprarealista daca n-ar fi adevarata. Se pare ca CFR asuma ca in 2010, trenurile in Romania vor intarzia aproape 2 ani si jumatate.
M-a lovit supratemporal cand am citit. Deci intr-un an, intarzieri mai mari de un an.
Ce o sa insemne asta pentru noi? Trenurile de la CFR vor calatori in timp? Vor opri timpul in loc, ca Superman? Sau pur si simplu vor trai mai mult? Si noi - daca ne vom aventura sa ne urcam in ele, la fel, vom trai mai mult, nu? Sau in viitor, cu doi ani si patru luni mai departe decat in prezent?
Ce tara atemporala :)

Nu e bine sa-ti placa ceea ce faci. Spartul usii la 6 e ok.

2010-03-14T18:51:00.002+02:00

Am vazut ieri sau alaltaieri la stiri cazul fetei programator care a murit saraca de atata munca, Dumnezeu s-o odihneasca. Nu stiu prea multe detalii despre viata si cariera ei - nici nu vreau sa aflu, sincer- dar ma gandeam ca astfel de lucruri ne schimba, ne scutura din felul inc are vedeam lucrurile de ani de zile. Eu totdeauna am spus - si multi credem asta - ca e bine sa faci in viata numai ce-ti place, sa pui pasiune si voiosie, sa te duci cu drag la serviciu - recunoasteti schemele de propaganda corporate pe care le recita HR-istii.
Realitatea e nuantata si de fapt altfel. Cred ca nu trebuie sa-ti placa ce faci. Jobul/serviciul/locul de munca - e un loc unde te duci, prestezi si pleci. Nu e bine sa-ti lasi sufletul si bucuriile la birou. E bine sa le pastrezi undeva pe ale tale, sa ai un nucleu de ganduri, sentimente si trairi la care sa nu ajunga nici un mail, pe care sa nu-l forwardezi nimanui, sa nu-l share-uiesti cu nimeni.
Viata ta e bine sa fie in alta parte. Dac-o aduci pe toata la birou, risti s-o lasi, ca fata asta, acolo. E-adevarat, e bine sa nu cadem in clisee de presa dar e prea trist sa muncescti pana mori la propriu.
Mai bine sa detesti ce faci, sa vrei sa scapi cat mai repede, sa-ti faci treburile cat poti de bine si de repede si sa spargi usa la 6. Ei sunt cei care au viata lor in alta parte si ard de nerabdare sa ajunga sa si-o traiasca. Bravo lor.

You f.. inglorious basterds!

2010-03-09T10:24:00.000+02:00

Nimeni si nimic nu ma pot convinge ca THe Hurt Locker e altceva decat un alt film despre razboi. Marele perdant de care nu mai vorbeste nimeni, Inglorious Basterds, a dovedit in schimb ca arta asta e atat de puternica incat se poate reproduce singura din insesi mecanismele sale cliseizate. Sa faci o capodopera din clisee de cinema, sa rescrii istoria cu Daca pe post de regizor de film mi se pare intr-un mare fel.
Din aceste motive si multe altele - iata si felicitarile mele din titlu pentru membrii juriului de la Oscar.

Pentru toate dar pentru ea

2010-03-08T20:17:00.001+02:00

Doua piese dintr-acelea care ma lovesc sub genunchi; acum si mereu.
Pictures of you - in Club A acum 15 ani, cand ne faceam cu toti praf, cu Bubu, cu Babei, cu Jean, cu Bafani, cu toti constantenii, cu Avram, cu toata gasca de constanteni si colegii din Drept.
Si Snow Patrol, Chasing Cars - una din cele mai profunde piese pe care le-am auzit vreodata; asta-vara i-am ratat stupid - in timp ce beam bere cu croatii langa stadionul Maksimir, baietii bagau inauntru deschiderea la U2. Eu credeam ca-ncep la ora oficiala de pe bilet. :)
Pentru toate fetele si pentru ea; stie ea de ce.

Tributuri grele in luna martie

2010-03-06T10:34:00.000+02:00

Asta e cu luna martie, trebuie sa platesti. Nu ai cum scapa. N-ai bani de cadouri/ ai treburi si probleme pe cap - rezolvate si rezolvabile, slava Domnului? Tot platesti.
Sunt deja al doilea text despre femei. Andra Badicioiu a vazut ca o sa scriu despre de-ale lor la Mihnea Maruta si hop si ea - nu-i dau un text pentru Pandora's? I-am dat si ei un text, ce era sa fac?
Sper ca trece si 8 martie fara alte tributuri in scris. :)

Hotararea e un substantiv feminin

2010-03-05T10:38:00.000+02:00

Cam asa e ideea care mi-a venit vazand aceasta fotografie. Textul integral e la Mihnea. El a avut ideea - neobisnuita dar faina - de a ruga mai multi barbati sa scrie despre femei, din perspectiva, sa zic asa, a unei femei. Sper sa va placa.

Un an de seceta teribila s-a incheiat azi. Razvanele, du-te, tata, acasa

2010-03-04T19:41:00.001+02:00

Cred ca s-a-mplinit deja un an. Nici o postare. Nici un apropo, nici o referire. Poate cateva discutii pe Facebook, poate pe mess dar pe blog niciuna. Nada. Nothing. Am dat-o in politica in toamna de s-a involburat internetul, am vazut zeci de filme, am citit giga de ram, am ras de toate glumele din lume dar nimic despre.
Nu mai rezist. Trebuie sa vorbesc. M-au rugt la un moment dat si cititorii - unul din ei care conduce fan clubul din Brasov - "bai, te rog, eu, mai scrie si despre..."
Si m-am hotarat.
Revin.
Mai nene, Razvan Lucescu asta nu e pe treaba lui. A facut o nationala fara cojones, fara sare, fara piper. Cuminte, de caracter, cu baieti simpatici si cuminti, care intra la 11 seara-n casa, strigati de mame sau neveste. Nu se drogheaza, nu iau pastile, nu f femeile altora. Unii - e drept putini - isi lasa femeile f.. de altii, in propriile saloane de tatuaje.
Ma, da fotbal cand joaca si astia? Ultima inventie a micului Razvan. L-a adus pe inimitabilul Georgica Florescu din Danemarca, de la Midytland sau asa ceva, nici nu ma oabosesc sa verific cum se scrie, de pe locul 11. Si ce ne arata Georgel ce-a-nvatat de la Hamlet si de la Razvan?
Sa traga de la 20 de metri, central, singur pe o raza de 10 metri cu latul. Da, cu latul, nene, pasa la portarul advers pe respingerea adversarului.
Pai asta-i diferenta intre un fotbalist de caracter si un golan cu tupeu. Pai daca ai o minge d-asta, macar rupi norii cu ea, spargi peluza, orice dar nu cu latul. Tragi sa-l gauresti pe portar, la fie ce-o fi dar nu cu latul!!
Mai departe. Idei de joc. Mijlocul terenului. Trasee. Roluri. Zero. Marica se roaga de toti sa-i dea pase pe culaor, abia vreo doua dar numai cand e clar in ofsaid, niciodata mai devreme.
Apoi, Cercelul din Ureche ni se plange ca i-a avut o zi si ceva doar. Pai nu-i asa in toate amicalele? Nu toti ii au de duminica seara cel mai devreme? Si daca nu-si da masura talentului si valorii de a-i inspira pe jucatori atunci ce sa -i cerem si in ce doze?
Marele bilant de pana acum? Trei victorii cu 1-0 mai urate - daca e posibil -decat tacticile lui Piturca - un dezastru absolut la Belgrad- un lucru pe care nimeni nu l-a spus: cel mai penibil egal, cu Austria, in conditiile in care o victorie ne putea duce macar onorabil pe locul 3. Sa nu bati Austria acasa - care luase vreo 5 la Viena de la sarbi - mi se pare cea mai mare rusine. La egalitate (golaverajul primeaza) cu infrangerea in fata Israelului.
Razvanel, fa pasi. Lasa-ne pe noi asa, mai golani si nesimtiti. Du-te tu cu nodul la cravata bine pus si costumul impecabil si lasa sa vina unul care sa-i injure, sa-i puna ca lumea-n terene si mai ales, sa selectioneze fotbalisti, nu baieti de caracter. Ca nationala nu e Dansez pentru tine si nici seminar de popi.

O fapta minunata cu scarry end

2010-03-03T19:01:00.000+02:00

Poate ati auzit, ati citit sau ati vazut deja stirea. O studenta a gasit 100.000 de euro - o suta de mii de euro in traducere libera :) - intr-o punga de plastic. A dus imediat punga la Politie.
O fapta minunata. Un om cum rar intalnesti. Aproape o minune in tara asta de hoti, spagari si infractori liberi.
Nu sunt foarte sigur c-as fi facut la fel. Sunt sincer cand va spun asta. Dac-as si sti de unde provin - banii unui camatar, se pare - chiar m-as iluziona ca-s un haiduc modern si m-as duce sa-i pun in banca. Dar astea-s pure speculatii. Nu stiu ce ati face voi. Poate ne impartasim unul altuia spaimele unei astfel de intamplari. :)
Ce e trist insa - adica ciudat e finalul -asa cum il vad eu - al stirii; unul care-mi strange inima. Fata asta minunata e studenta la Politie. Si va intra in scurt timp intr-un sistem atat de corupt, de putred, lipsit de etica, morala incat imi vine s-o rog sa renunte. O vor dispretui sigur, o vor vorbi pe la colturi, isi vor da coate - "uite-o pe-aia cu sacosa de o suta de ii de coco". Daca nu cumva se uita ciudat deja - "a dreacu... acu o sa-i dea toate examenele cu 10... deja cica-i da nu-s ce recompensa la sfarsitul semestrului."
Pai ce, credeti c-a felicitat-o cineva din inima?

Un alt fel de omagiu adus femeii

2010-02-28T19:40:00.000+02:00

L'Imagino se cheama. E proiectul imaginat de Mihnea Maruta - noua barbati se vor transpune in pielea, gandurile si mintea cate unei femei si vor scrie ca atare. Printre ei, hop si eu. Cititi incepand de maine un serial foarte interesant. Abia astept sa le citesc. Si pe-al meu :)

Doi Ursi de Argint

2010-02-26T20:07:00.001+02:00

Putine sunt povestile care te emotioneaza cu adevarat, cititndu-le intr-un interviu; fie si luat de un ziarist foarte bun, intamplator si un prieten bun. Trec peste tine multe, iti plac, te fac sa razi, te pun putin pe ganduri si treci mai departe.
Dar cand citesti o astfel de poveste, o asemenea marturisire ca a lui Florin Serban e ca si cum ai trece din viata asta plictisitoare, dura sau rea si intri intr-un tunel magic - auzi, vezi, pipai si treci cu toate gusturile prin viata de basm si reverii pe care ti-o ofera numai sentimentele, gandurile si trairile cu totul si cu totul din inima.
Si nu numai ce spune Florin Serban - e uluitor cum se destainuie si se descarca, povestind din studentia lui americana. Dar daca stai sa te gandesti ca omul care tocmai luase Ursul de Argint pentru "Eu cand vreau sa fluier, fluier" statea de vorba - la telefon - o ora si ceva cu un om pe care nu-l vazuse niciodata-n viata si caruia i-a spus dupa ce au terminat ca niciodata n-a avut un asemenea interviu profund si adanc.
E ca si cum Florin Serban i-ar fi dat lui Mihnea Ursul de Argint pentru interviu. Pentru acest interviu.

Cum sa faci trafic si sa nu castigi

2010-02-26T10:27:00.001+02:00

Intotdeauna m-am intrebat - si nu sunt singurul, evident - cum dracu' face bani YouTube din video sharing. Nu-mi dadeam seama nicicum. Nici ei. Nici fondatorii si nici noii proprietari. Bine, fondatorii au reusit sa vanda totusi in profit catre Google. Foarte multe si interesante detalii la Dragos Stanca dar mai ales aici.

United Kingdom of America - in the loop

2010-02-23T20:49:00.000+02:00

Am vazut aseara un film reconfortant. De un umor englezesc pur si simplu - dar si sofisticat in egala masura - In the loop te distreaza nu numai prin subiect - relatiile anglo-americane la nivel inalt - I mean Downing Street 10/White House directly - dar si prin personaje, firele actiunii si tone of voice. Personajul Toby in special e misto construit -sub aparenta de tocilar ochelarist pampalau reuseste sa si-o traga cu o americanca frumusica foc, sa bage strambe unei vechi colege si sa scape informatii top secret la presa. Evident ca si-o incaseaza de la toti dar abia daca realizezi - intr-atat te fura replicile si caracterele pline ale celorlalte personaje.
Totul e un amalgam anglo-american dubios de simpatic - englezii circula lejer prin Casa Alba, americanii vin in Downing Street 10 in delegatii de zeci de persoane; totul se amesteca intr-atat incat iti aduci aminte de vorba aceea veche cum ca UK intentiona sa devina al 52-lea stat american.
Filmul reuseste sa transmita fidel tipul acela de relatii anglo-americane devenit clasic, gen Bush jr/Blair si chiar Obama/Brown, cred. Cred totusi ca la Roosevelt/Churchill si chiar Reagan/Thatcher era mai de la egal la egal. :)
Cautati-l - era sa zic si downloadatzi-l da stiu ca-i ilegal si mai si suna a barbarism. :)

Geoana e Chuck Norris al looserilor

2010-02-21T10:57:00.000+02:00

Omul asta pierde in serie, metodic, nu rateaza nici o oportunitate din lume sa iasa pe locul doi.. Isi speculeaza la maxim slabiciunile si-i ofera adversarului cele mai bune mingi la fileu.
Chiar si in situatii imposibile, cand toata lumea - norocul, prietenii, nevasta, dusmanii, media - il imping de la spate spre victorie, el ramane mereu calm si lucid si stie sa vada infrangerea, departe in zare, cum se-apropie; nu se imbata cu apa rece sau sampania victoriei.
Gaseste intotdeauna o ocazie sa-si arunce in aer sansele, se framanta, se chinuie si nu se lasa pana nu face acel ceva uluitor care-l coboara inapoi in ridicol; de fapt il reasaza unde-i e locul.
E un mister total cum a castigat singura victorie din viata lui politica - prima. Probabil era foarte timid si s-a lasat in voia celorlalti care l-au aruncat spre sefia PSD. In timp insa si-a dezvaluit marile calitati de penibil, caraghios si ridicol - pentru ca la Geoana si redundanta e neputincioasa in a-l descrie complet.
Geoana e Chick Norris al infrangerilor. E looserul profesionist perfect, sange rece, pierde in fata oricarui adversar, cat de slab ar fi.
Ar putea castiga titlul de cel mai bun looser din lume. Ba nu, cred ca l-ar pierde totusi.

Cum te poate inspira chiar si PSD. Istoria devine si ea ironica.

2010-02-20T21:43:00.001+02:00

Uunul din cele mai bune texte scrise in Romania dupa 1990. Smart e putin spus - inspirat e abia o mica idee; de fapt Fumurescu reuseste sa fie atins de aripa acelei inspiratii si sa scrie exceptional despre un subiect in egala masura dureros, neplacut si actual - PSD. Si o face de la nu-s cate mii de km, din Bloominngton, Indiana.
Da, acest partid nefast pentru Romania ofera in aceste momente - cu Congresul lor ultramediatizat - o mostra de democratie si de lupta politica exemplare pentru tara asta. Cred ca istoria ia si ea lectii de ironie de la viata.
UPDATE
Un foarte bun prieten - cu care am avut regretabile ciocniri verbale inainte de alegeri, ma ''provoaca"' :) si acum. Pentru ca nu suntem intr-atat de neghiobi incat sa repetam aceleasi greseli, nu am sa ma enervez deloc - si nici el, sunt sigur. Imi trimite articolul lui Turturica, spunandu-mi ca ar trebui sa retractez cumva si-l lauda, spunandu-i adevarat jurnalist. :) Ok, Emil, numai jurnalistii care-s de acord cu tine sunt adevarati; suntem de acord cu asta. (ironie, da - ca raspuns la statusul tau de pe FB).
Vreau numai sa spun ca cele doua articole nu-s nicidecum contradictorii sau polemice. Poate ca m-am lasat purtat de valul entuziasmului excesiv - or mai fi fiind zeci sau sute alte articole bune scrise, printre ele poate sa fie si cel al lui Turturica.
Dar fiecare din cele doua vorbeste din unghiuri diferite dar in egala masura critice despre PSD. Fumurescu are ironia oarecum trista sa constate ca tocmai in PSD e democratie interna de partid, cum e ea, cu vrajitoare, santaje samd - iar Turturica analizeaza viitorul PSD dintr-o perspectiva care continua la modul pragmatic prima constatare - cat de reala in plan practic este aceasta schimbare si ce va putea/vrea sa faca Ponta, cu Iliescu atarnat de gat.
E atat de simplu sa constati ca ambele puncte de vedere pot sa convietuiasca linistite unul langa altul, fara sa se incranceneze sau sa se aprinda excesiv de polemic .:)

Istoria mpeg a Romaniei - fragmente

2010-02-19T17:59:00.000+02:00

De data asta, preiau eu stafeta de la Mihnea. Mai vazusem undeva un filmulet de pe British Pathe dar am uitat sa revin, cum imi propusesem. O mica istorie in format mpeg a Romaniei inter-si postbelice. Intrarea rusilor in Bucuresti sau moda din 69 :) ori cutremurul din '40 sunt episoade chiar fascinante.

Urcam incet si nesigur

2010-02-18T18:07:00.000+02:00

Pai da, ce credeam, ca daca am urcat 3.500 de locuri, o sa fie la fel de usor? Acum am saltat doar 409 pozitii in topul Zelist. Ziceam ca-i usor - ei bine, mai avem de tras pana-n varf. De la borna nr 2.869, lumea intreaga-i a noastra. :)

Regula de trei simplista

2010-02-17T19:05:00.002+02:00

Au zis-o cainii de blog ai lui Headvertising; ei sunt primii - si eu am zis-o de cand l-am vazut facelifted da' ca Leonida, prietenei mele, acasa, noi doi. Fireste si ca m-a aprobat.
Dar e-ntr-adevar uluitor cum OTV - ca de ei e vorba - a facut aceasta greseala monumentala. Pentru ca - sa ma laud si eu - am scris acum un an despre esenta succesului lor - Boschetarii au ajuns copywriteri.
Cine l-a pus pe Diaconescu sa schimbe radical reteta si ingredientele? Sa dea cu poleiala,sa se faca post generalist, sa se mute in casa noua si sa schimbe proiectele si programele? Si sa ajunga sa cada cu fracturi de oase in audiente?
Raspunsul e atat de simplu. Lacomia. Regula de trei pusa simplist si prost - daca fac atatia bani in garsoniera asta, nu fac de doua ori mai mult daca investesc in utilaje?
Brandul n-are legatura cu ar'timetica, mai nea Dane. Pentru simplul motiv ca e cu si despre oameni. Pe popor il pacalesti usor da-l dezamagesti si mai usor.

De obicei nu bagam bancuri da' asta-i bun

2010-02-17T13:52:00.005+02:00

Raschela pe patul de moarte: - Itzic, trebuie să-ti mărturisesc ceva. Ştrulică ăsta mic, copilul nostru, nu e al tău. - Dar cu cine l-ai făcut? - Cu studentul care a fost în gazdă la noi. - Cum l-ai convins? - I-am dat bani. - De unde ai avut banii? - Din buzunar, de la tine. - Şi atunci de ce zici că nu e al meu?

Mai bine strangi din dinti si-l scrii singur decat sa-l inchizi

2010-02-16T16:35:00.001+02:00

Ar fi trist sa-l inchida. As avea in blogroll un blog mai putin si lumea un loc misto mai putin.
Dar poate va fi bine. Poate vor gasi resursele. Dupa mine, a cauta sponsorizare ca singura alternativa e totusi the easy way - calea cea mai "usuratica'' de a rezista.
Eu in locul lui Dobrovolschi l-as tine in continuare de unul singur, strangand din dinti. Oricum ar fi, oricat de putin timp ai avea - sa renunti la ce-i al tau e cel mai dureros lucru in viata.

Crisis is fun

2010-02-15T18:51:00.001+02:00

De multe ori ii spun mamei - care a trecut cu greu peste moartea tatei, abia de cateva luni si-a revenit mai bine, dupa mai mult de doi ani de depresie, isterie si toate bolile care ne macina de dorul dragilor disparuti - "mama, sa ne bucuram ca traim vremuri in care nu ne plictisim. Pai daca ne era prea mult bine, ce faceam? Lasa sa ne amintim mai tarziu c-am trait vremurile astea grele."
Funnctioneaza, sa stiti. E exact genul de clapa mica, abia o observi, pe care dac-o apesi, stimulezi pofta de viata si rasul. Asa e, in vremurile grele nu te plictisesti deloc; daca stii si poti sa o interpretezi asa tot timpul esti ca Charlot, geniul ala mic care te facea sa razi cu gura pan la urechi cu giumbuslucurile vagabondului. Nu ca m-as lauda cat sunt de genial - asa a iesit fraza, pe cuvant - dar e bine sa gasesti in toate relele acel zambet de soare care-ti rastoarna pur si simplu perspectiva sumbra si-ti aduce in loc o raza de optimism.
Fix in momentul in care scriu mai am vreo 40 de lei in buzunar si cele mai mici sperante din ultimele cinci luni sa incasez ceva in urmatoarele zile. Desi am teoretic macar doua mii de euro de luat, practic nu am nici o certitudine. Si ma intreaba un prieten - ma, am vorbit cu cutare de un job de ... si eu n-am vrut sa ma bag, ce zici, te-ar interesa? Mai, zic nu stiu, eu vreau sa continui cu firma desi sunt cam descurajat. Dar lasa, zi-i ca ma duc la o discutie dac-o fi. Cine stie cum o intorc eu pe femeia aia (patroana grupului) si devin actionar in cateva zile? De ce sa dam cu piciorul oportunitatii?

Ceva mai tarziu, discutam din nou, cu acelasi prieten, despre campania Diesel - o gasiti aici - cu dihotomia brain vs balls - smart vs stupid. Si tot in gluma spuneam ca in raport cu aceasta impartire, sunt Bi - am si brain si balls - si ca eu cred c-au vandut foarte bine aceasta campanie, pentru ca oamenii in ziua de azi nu mai cumpara nuante ci concluzii. Directe, clare si scurte.
Si mi-i imaginam pe cei care-au vandut campania spunand acest argument frumos (oamenii nu mai cumpara nuante) - intr-un ppt super smart sau mega stupid, we don't know - pe cateva sute de mii de euro. Si mie-mi trece prin cap argumentu' asta de vanzare aici, in Romania, cu nici 10 euro-n buzunar. Pai nu ziceam ca-i fun sa traiesti in criza? :)

Romeo si Julieta de pe PRO TV ca Elodia - aberant pana la ireal

2010-02-15T09:39:00.001+02:00

Am asteptat aseara ora 23.00 sa ma uit la Romeo si Julieta de pe PRO TV. Citisem ca e o adaptare ultra contemporana a piesei - recunosc ca auzisem vag de el dar mereu un mic instinct m-a facut sa-l ocolesc. Aveam dreptate.
Filmul - n-ati pierdut nimic daca nu l-ati vazut - e turbarea mintii. Actiunea se petrece in anii '90 cumva - daca Di Caprio era mic (nu ca fata de copil i-ar fi disparut intre timp), intr-un oras american Verona Beach iar Montague si Capulet sunt niste clanuri mafioto-interlope rivale. Ce sa zic, o dileala totala.
M-am proptit insa in ecran, incercand sa ma uit totusi -era un experiment artistic, o adaptare post-modernista, un fenomen, apreciat, se pare samd blabla.
Dar n-am putut. :)
Ce era imposibil de urmarit era contradictia ireala, de vise rele, intre versurile lui Shakespeare si ce vedeai pe ecran. Ok, reinterpretare, ok, modernism dar hello - Romeo jucand biliard cu tovarasii si plangandu-se in iambice si trohaice ca n-are un suflet al lui si ca pe Julieta n-o poate vedea - mi se pare nebunie absoluta. Cum mai transmiti atmosfera de basm in teatru, de poveste mitica eterna, cum reusesti sa duci sensurile versurilor si incantatia lor profunda catre public? Printr-o contradictie plina de impact vizual (scengorafie, set-up, locatii, profil de personaje) dar lipsita de fapt de orice sens.
Poate-s mai old style dar ceva mai bun ca Integrala Shakespeare facuta de BBC prin anii 70-80 nu exista. Am vazut in primele luni in '90 la TVR zeci de piese - de doua ori pe saptamana, chiuleam primele trei ore sa ma uit. Cu ele raman si ele mi-au spus la modul absolut ce inseamna teatrul elisabetan si Shakespeare.

N-am rezistat mai mult de un sfert de ora - la care oricum m-am uitat ca la serialele Elodia de pe OTV - fascinat de grotesc, uimit pana la lipsa de reactie, cu gura cascata aproape la propriu, ca asa ceva poate sa existe.

Blogul cu povesti din Africa

2010-02-14T13:39:00.001+02:00

Daca ni se pare ca vietile noastre sunt povesti inca nescrise si doar lipsa de timp ne impiedica sa aratam lumii fantasticele noastre intamplari, sa citim din cand in cand blogul asta.
E scris de un el si o ea care au plecat - sabatic - din Romania - lasandu-si tot aici, prieteni, casa, familie, job-uri, firme - sa vada Africa. Sa uite de tot si de toate, sa se regaseasca in lume sau sa se piarda de Romania in lume.
O sa intelegem ca unii oameni chiar fac astfel de intamplari, pentru ca ele sa ajunga povesti.

Saru' mana pentru film

2010-02-14T11:34:00.000+02:00

Un film gustos, aratos, digerabil, ca o masa pregatita dupa o reteta frantuzeasca . Amy Adams e foarte tare - va fi cu siguranta viitoarea Meryl Streep - o actrita foarte ingenua, naturala si proaspata. Nu-mi aduceam aminte unde i-am mai vazut fata de fetita cuminte dar imdb.com mi-a soptit raspunsul - in Doubt, tot cu Mrs Streep care sigur a luat-o sub aripa, sa o creasca si s-o faca mare actrita.
Julie& Julia e despre puterea de a-ti urmari un tel, fara sa te lasi batut si despre pasiunea cu care trebuie sa faci lucrurile. Un film simplu, frumos si credibil pana la ultima nuanta - faptul ca Julia cea nonagenara nu gusta (nu stim din ce motive si nici nu ne intereseaza) blogul tinerei sale admiratoare e un lucru, paradoxal, normal. In fond, sunt epoci diferite si Julie ramane cu admiratia pentru ce a scris si facut Julia, nu pentru o parere de-ai ei la 90 de ani.

Matur totul in cale

2010-02-11T10:58:00.000+02:00

De vreo trei saptamani - ba nu, cam de o luna si ceva - am descoperit si eu topul zelist.ro
Nu stiu prin ce metode da' banuiesc ca-s cumva stiintifice fac ei un top al blogurilor din Romania. Doamnelor si domnilor, ceea ce cititi aici se afla pe locul.... numarul.... 3268!
Da, e jale, :) asa e dar mai sunt vreo patruzeci de mii de bloguri in spatele nostru.
Bine, nu asta-i cea mai mare performanta ci faptul c-am urcat intr-o saptamana cu... cu... 3562 de pozitii.
Cum ar veni, daca repetam performanta si saptamana viitoare sunt cu vreo 300 de locuri inaintea locului 1.
Hai sa le aratam cum vine uraganul peste ei. :)
Acum serios, uitati-va pe clasament sa vedeti cine si pe cine citesc romanii pe net - sunt niste exemplare, mama-mama.

No matter how many people die on screen, nobody cries at a Tarantino film

2010-02-09T14:13:00.001+02:00

Asta zice Benjamin Secher in Telegraph.
Un interviu excelent descoperit de Mihnea, pe care l-a rezumat misto pe blogul lui.
Apare aici un Tarantino pe care rar il vezi destainuindu-se. E excitat de succesul lui Inglorious Basterds, poate adulmeca marele triumf de la Oscaruri. Oricum a facut un film mare. Am mai zis-o acum cateva luni - e cel mai mare alaturi de Chaplin care a avut tupeul cinematografic sa ia istoria la misto." Dictatorul" si "Bastarzii" sunt frati de sange.
Daca maica-sa il ducea la filme in loc sa-l tina acasa cu bona - pentru ca era mai ieftin - va dati seama ca n-ar fi putut sa iasa altceva din el.
Mamelor din lumea-ntreaga, eu va dau un singur sfat
hai lasati copilu la film ca vi-l face ca barbat.

Iarna a fost dintotdeauna in Romania. Remember? Nu suntem Cipru si nici Spania.

2010-02-08T19:50:00.001+02:00

Nebunia asta hibernala din media si din societate distruge un anotimp. Nimeni nu se mai gandeste la rotatia anotimpurilor, nu mai realizeaza ca astea-s vremurile pe aici de zeci si sute de ani. Toti am uitat brusc
ca in Romania iarna e ger si frig, uneori e viscol si cateodata ninge de rupe.
Din cate stiu, tara asta e intr-un climat temperat-continental, parca asa scria la geografie si turbulentele meteo n-au schimbat nca radical coordonatele meteo-greografice; deci n-avem nici un motiv sa speram c-am fi Cipru sau Spania, sa visam ca facem plaja sau mergem in tricou in ianuarie.
Paralela 45, care trece prin sud-centrul Romaniei, e tot aici de cand lumea si nu da semne ca pleaca in alta parte; deci inca un argument stravechi ca pe aici iarna e frig si vara e cald.
Cam cata isterie ne-a cuprins in ultimii ani? Cata nebunie, disperare si nervi sa avem si sa injuram vremea rece inttr-atat de tare? Pana si retrospectivele astea - de tz ani n-a mai nins asa; de x decenii n-au mai fost minus douas'cinci - ne indeparteaza de esenta: iarna e frig, daca n-ati aflat inca.
Hai sa induram mai demni si sa ne curatam strazile si trotuarele si masinile si sa ne mai amintim de ritualurile iernii - un bulgare de zapada bine tintit in mecla unui prieten face cat zece glume; s-o freci cu zapada pe iubita hehe.. ce frumos, de nepretuit, vorba reclamei.
Da, poti sa pastrezi iarna din 2010 ca pe un reper - "a nins anu' ala si a fost un ger de credeam ca nu se mai termina". Dar atat. Aici asa e. Nu va place, mergeti in tari mai calde. Da' opriti-va sa injurati iarna.
Si-asa copiii nu mai fac oameni de zapada, partiile cu sanii nu se mai vad printre blocuri si nimeni nu se mai bate cu bulgari de zapada. Abia ce se mai inchid scolile ca sa ne mai veselim si noi - putin invidiosi - de bucuria copiilor.

Famous but people

2010-02-04T17:21:00.000+02:00

Sentimentul reconfortant si oarecum deprimant cand vezi pozele de pe acest link - primit de la un prieten, thx, Bogdane - e ca si oamenii celebri au amintiri si trecut si adolescenta si copilarie.
Ultima te cam indispune. Mai luati-o o data de sus in jos si opriti-va undeva, inainte sa-i mai vedeti chipul dragalas al lui Adolf.

Cea mai mare dilema

2010-02-02T20:17:00.002+02:00

Am avut saptamana trecuta o revedere misto cu vechi prieteni - si-n acelasi timp o intalnire misto cu noi prieteni. Pentru ca circula deja printre prietenii mei un mit cum ca eu vreodata as scrie despre intamplarile petrecute cu ei, ma feresc sa mai dau cel mai mic detaliu. Asta n-o sa-mi iasa niciodata, desigur. :)
Am vorbit despre filme, despre romani, despre actori, despre povesti si scenarii. A fost tare frumos. Am aflat insa lucruri care m-au intristat cumva.
Un vechi amic - pe care nu l-am mai vazut de multa vreme - mi-a daramat aproape iremediabil constructii vechi, din copilarie. Polemica a plecat de la un film - Restul e tacere - care mie mi-a placut foarte tare. Si povestea si jocul actorilor si atmosfera si tot. L-am felicitat pe Vizante aproape imediat dupa premiera - ne-am intalnit la inregistrarea unui spot radio - si am simtit cum s-a bucurat si el ca oamenilor le place filmul. "Da, ma, are Nae un simt special in a pune povesti mari pe ecran".
Am aflat insa - de la unul din acei oameni care se pricepe la exact acelasi lucru - argumente pe care eu nu le-am vazut: "Ovidiu Nicolescu joaca execrabil, nu l-as fi lasat niciodata sa apara asa"; "Oamenii nu vorbeau niciodata asa cum apar in film, e 1900."
Dar povestea, vraja...
"Da, povestea si vraja sunt compuse din aceste lucruri. Nu pot sa am aceasta vraja cand vad cum se vorbeste si cum se joaca in filmul asta".

M-am gandit mult la toate astea. Si mi-am dat seama ca eu inca vad filmele cu ochii si bucuria spectatorului. Ca ei, profesionistii, nu mai vad demult doar atat. Ca pentru ei, filmul e mai mult decat o poveste pe celuloid sau ce suporturi or mai fi ci o obsesie eterna, neodihnita despre perfectiune.
M-am intristat.
Da, i-a placut si omului Inglorious Basterds. "Da, mi-a placut si mie foarte tare, e uluitor cum jongleaza cu istoria si cinematografia da' lui ... (un mare actor roman, credeti-ma pe cuvant) deloc. A iesit injurandu-l pe Tarantino."
In proportii mult mai reduse, patesc la fel cand e vorba de spoturi publicitare. Mereu vad in spoturi ceva ce spectatorii nu-si dau seama; polemizez cu ochii scosi din orbite cu prietenii :) despre tot felul de mega-micro-productii publicitare.
Dar cinema-ul e mult mai mult. Si atunci? Cum e mai bine? Sa ajungi sa te bucuri de lucruri pe care mai nimeni nu le vede si sa te superi la fel? Sa ramai in lumea scaunelor si a cinefililor, in regatul popcornului si al filmelor de laptop si de DVD player? Sa te entuziasmezi de multe filme si sa afli apoi ca ai iubit o proasta, ca era schioapa si-si ascundea defectul?
Sau sa intri in lumea lor si sa vezi totul cu altfel de ochi? Sa pipai cu alt fel de burice ale degetelor filmele, rolurile, decorurile si scenografiile, sa poti sa "i-o tragi" lui Tarantino si lui Haneke, sa-i iei prin alunecare pe Goddard si pe Kubrick, pe Peter Jackson si pe Eastwood, sa vorbesti "pe meserie" de Audrey Hepburn, de Carry Grant, de Allen, de Benigni, de Malcolm McDowell si de Streep?
Nu-i asa ca e o dilema grea?

Romania - tara prostilor solemni

2010-01-28T15:40:00.000+02:00

Tocmai am vazut pe facebook un link pus de prieten. Pe scurt, e vorba ca un spot la chips-urile Lays; il puteti vedea aici; este interzis de CNA.
Motivul a fost o sesizare trimisa de Cristina Ancuta Pocora, Presedinta Comisiei pentru egalitatea de sanse pentru femei si barbati. Cica “mesajul reclamei este deosebit de periculos pentru tinerele fete, de natura sa le influenteze in plan emotional si sa le determine sa se concentreze doar asupra infatisarii, in detrimentul unei personalitati armonioase si, in final, sanatoase.”
Eu, sincer, am ramas blocat cateva secunde bune. Nu-mi vine sa cred ca exista atata prostie.
Mai sare in foc si un jurnalist - dupa nume, parca scria in Dilema veche. In fine, nu cred ca mai e vreo recomandare chestia asta.
La fel de tamp e si el - cica publicitarul ne vrea prosti si dezbate el problema adanc si grav.

Era un primar interbelic in Craiova, Romanescu. A dat si numele unui mare parc de acolo. La plecarea din urbe - dupa tot felul de razboaie locale cu cetatenii - a spus ceva de genul "Craiova e orasul prostilor solemni".
Nea Romanescule, nu e asa. Poate ca craiovenii sunt mai smart acum.
Nu, Romania toata e tara prostilor solemni.
Incremeniti in proiect, incapabili sa discearna intre serios si amuzant, intre stire si conventie, intre fapt real si poveste. In tara asta n-au aflat oameni care scriu la ziar si altii care conduc tot felul de institutii ca exista povesti? Alooo, Pocora si Paul-Badescu, voi chiar credeti tot ce vi se spune?
Mai copii, mai, Cenusareasa nu exista, degeaba vreti s-o reclamati pe ma-sa pentru inegalitate de sanse; nici sclavul Kunta Kinte, nici Jim, prietenul negru al lui Huckleberry Finn. Fetita cu chibrituri - daca va e mila de ea si vreti sa-l amendati pe Andersen - e si ea doar o poveste.
Am zis sa raman la nivelul asta de exemple pentru ca sunt sigur ca astea v-au marcat copilaria si v-ati jurat in barbita tremuranda de plans ca o sa-i razbunati voi cand sunteti mari pe toti nedreptatitii lumii.

Partii de ski in Bucuresti

2010-01-27T15:28:00.001+02:00

Filmuletul de promovare e aici . Urban ski-ul e exact solutia creativa la incremenirea autoritatilor: e zapada pe strazi, hai sa incaltam schiurile. Iar vigilentii de la Politie sunt fix reprezentantii incremenitilor in proiect- "adica de ce vii tu aici pe schiuri, duuuh?" :)

De aici vin ideile

2010-01-26T23:10:00.003+02:00

Vechiul meu prieten Alin Fumurescu - nu stiu daca am povestit vreodata ceva de el - se lasa impuscat in rastimpuri de ideile acelea primare si naive care ne ranesc irecuperabil si ne scutura in rastiumpuri de friguri si de noi raspunsuri. Zice acum, de la el din Bloomington, Indiana - cum vin ideile?
I-am raspuns acolo - reiau, pentru comoditatea cercului meu restrans de cititori :):
Ma, Fumi,
hai sa-ti raspund si eu – sunt, Traian, stii, ala cu Galina Blanca . Dupa ce n-am mai lucrat impreuna, m-am apucat de domeniu’ asta unde trebuie sa ai idei, ca job description. Imaginea mea despre inspiratie – ca asta inseamna, nu? sa ai idei – e ca o poveste, daca vrei – incepi si te uiti in acel univers, incepi sa emiti in creier frecvente si rezonante si triluri care te duc acolo si, vrajit, incepi sa scrii, sa vorbesti, sa desenezi, sa canti. Imaginatia e celalalt taram. Tu – si eu si fiecare care este atins de imaginatie – suntem vocile. Povestea e Dumnezeu (nu degeaba incepe Biblia – La inceput a fost Cuvantul; si Cuvantul era la Dumnezeu. Si Dumnezeu era Cuvantul) Si azi e la fel.

Dar ma mananca sa continui :) A, sa va zic cateva de el - a facut Medicina, Filosofie si doctorate, doua parca, in Stiinte Politice. Mi se pare un cocktail suficient de descriptiv pentru a prezenta ce poate mintea cuiva. A fost co-fondator al celebrei reviste studentesti NU - celebra pentru generatia mea si a celor ceva mai mari ca mine de fapt; eu eram mai precoce :) cand citeam prima data, a 12-a fiind in primavara lui 90, NU si Opinia studenteasca.
In iarna lui 1996 parca, am inceput sa lucrez cu el si cu Liviu Man. Pentru mine - aveam 24 de ani doar - era cumva un vis implinit desi da, nimic nu ma recomanda sa le fiu news editor, eu, un mic-mitic din Bucuresti,. Asta e alta poveste - (Plesu spune misto undeva ca nu trebuie sa ratezi nici o intalnire cu destinul pentru ca nu se mai intoarce niciodata). Insa povestea mea cu ei a continuat ; am multe amintiri frumoase - atunci l-am cunoscut si pe Mihnea Maruta - din Clujul anilor 96-98 pe care cei doi probabil nu si le mai revendica - erau inca anii misto ai Romaniei cand oamenii nu erau intr-atat de bogati/manelisti/agresivi/acaparatori/inculti. Ca-n orice poveste, cei doi s-au despartit, germenii erau oricum prezenti inca din acei ani...in fine, asta-i un alt fir narativ.
Ce m-a luminat acum a fost surpriza ca Fumurescu se intreaba cum vin ideile si eu am un raspuns care s-ar putea sa-i placa. Va jur ca l-am scris cu o lumina si un zambet aparte - cine ma stie isi da seama cum zambesc cand am o idee frumoase - eram sigur ca o sa-i placa.
Pentru ca asa e. Inspiratia nu-ti apartine; nu-ti e indeaproape; e un dat al tau, o povara uneori, careia trebuie sa i te lasi in voie. Eu cand scriu ceva care place oamenilor nu ma recunosc. Nu ma simt eu insumi, e acel thrilling me care imi ia locul si scrie si scrie si scrie. Ma imbat practic si aiurez. Uneori - cand scriu prostii - ma rusinez a doua zi, ca atunci cand faci ceva naspa la o betie. Dar, ciudat, n-am baut si n-am luat nimic cu o seara inainte.
Alteori, constiinta sau zbuciumul sufletesc imi cer sa scrie, sa vorbeasca, sa se destainuie. E mai greu atunci; parca lepad ceva. Dar ma simt si mai usurat. Am scris asta toamna un text despre taica-meu care ma manca in creieri de luni si ani de zile. Mi-au spus prieteni ca s-au cutremurat cand au citit. Eu insumi m-am cutremurat scriindu-l.
Acolo nu e scriitura, sunt trairi. Trebuie sa le pui pe hartie asa cum le-ai simtit. Asta e greutatea aparenta. Dar ea nu e deloc. Doar pune in aceeasi frecventa fluxul gandurilor cu cel al cuvintelor (sau al imaginilor, sunetelor sau miscarilor).
Asta vroiam sa spun de fapt. Asa vin ideile. :)
De niciunde si de nicaieri. Vin in mintea noastra. Ca sa le culegi, te cufunzi in memorie, in strafulgerari, in asociatii fulgeratoare de idei, imagini cuvinte si nume si incepi.

Campania de auto-promo continua. Eu ma opresc aici :)

2010-01-26T12:37:00.000+02:00

Daca mai scriu mult despre mine, o sa o iau razna, incep sa ma glorific singur, sa-mi fac brief, cu SWOT, cu pozitionare, cu mesaj, sa-mi fac campanii, sa-mi dau singur feedback-uri. Ultima productie si gata:). Sa mai scrie si altii de mine.

Noul eu

2010-01-21T15:40:00.000+02:00

Iata logo-ul noii mele agentii de comunicare. Dupa indelungi amanari, zeci de propuneri, sute de dezbateri si restul controverse am aprobat in sfarsit cea mai buna si singura idee a colegului Radu Tzinc si al sau studiou Nanodesign.

Taxi driver/rocker/story teller

2010-01-20T20:45:00.002+02:00

Urc intr-un Fiat Albea. Il vad din spate; parul pare cam slinos, lung, carunt, o geaca de piele. Ce bine-am nimerit, zic. Drumul de la Chibrit la Chitila face cam zece minute. Asta e, o sa treaca repede. Dupa ce face dreapta pe Soseaua Chitila, de pe CD player se aude "Breaking the law"". Nu stiu de ce, il intreb: Judas Priest, nu? Omul se insufleteste brusc - va place rock-ul? Da, si din cele vechi, acum mai cu alternative. "A, sa va pun o piesa extraordinara; sunt curios daca o stiti; butoneaza un pic si incepe "Sebastian". "O piesa alternative din 1973 extraordinara, o prelucrare simfonica de mare clasa". Da, intr-adevar, e foarte tare, zic. O stiam demult dar n-am stiut niciodata cine-o canta. Cockney Rebel. Cockney e cea mai pura limba londoneza, explica. Da, zic, stiu, argoul ala londonez. "Asa, argoul."
Aerul din masina incepe sa se umple de povesti. "Mergeti la AC DC?" Nu stiu daca am timp si daca o sa am bani, ofteaza batranul rocker. Duceti-va. Doua milioane jumatate nu-i mult; eu inca nu mi-am luat dar ma duc neaparat saptamanile viitoare.
"Apropo, domnule, stiti cum l-au gasit pe Brian Johnson? Dupa ce-a murit Bon Scott, oamenii cautau un nou vocal, au cantat cu vreo doi dar fara succes, tot cautau. Brian Johnson era un golan, sofer de tir, betiv, bataus. Si intr-o seara, astia din AC DC il vad intr-un bar cum ii batea pe unii si urla. Batea la aia si urla cat il tineau plamanii. Si astia, fratii Young, se uita unii la altii - ce le zice asta, ia sa-l luam sa cante ceva. Si uite cum a ajuns domnule Johnson la ACDC, cum a ajuns sa-si valorifice talentul; altfel se pierdea prin cine stie ce carciuma. Si are o voce perfecta pentru heavy metal - puternica dar nu stridenta. Haideti sa va pun Hells Bells, e de pe primul album in care a cantat Brian Johnson."

Multumesc, aici, pe dreapta. Cat face? Luati asa. Si multumesc pentru minutele de rock. Am redeschis portiera: si mergeti la AC DC, merita.

Trecutul mai are mult pana sa devina istorie

2010-01-16T15:44:00.000+02:00

Deja legendele urbane cum ca studentii si pustii de 16 ani nu pot sa creada pur si simplu ca parintii, profesorii sau prietenii lor mai mari traiau acele vremuri imposibile din ultimii ani ai lui Ceausescu sunt o realitate incontestabila - vorba lui Cornel Dinu.
Au fata de acele povesti despre lipsa apei calde, a caldurii, a televiziunii cu program de la 8 la 10 cu doua telejurnale de jumatate de ora si Cantarea Romaniei intre ele reactia unui pamantean la intalnirea cu E.T., Transformers sau Harry Potter. Nu li se pare verosimil, le e peste putinta sa inteleaga cum a fost posibila o astfel de lume. Sunt stupefiati si nu concep ca viata lor asa cum e azi nu exista inainte de '89.
Ma gandeam, comentand azi statusul unui prieten pe facebook, ca poate nu au simtul istoriei. Le comparam reactiile cu ale noastre cand eram copii si-l auzeam pe bunicu' tolocanind ore-n sir despre razboi si marina militara. In mare, era la fel: gurile cascate, pupilele dilatate, respiratia intretaiata si peste tot uimire.
Dincolo de asta insa, e o mare diferenta: cei de acum nu cred, nu concep ca asa ceva se putea intampla.

Cumva insa, si noua ni se pare uimitor cum am putut trai si supravietui asa.
De Sarbatori am stat mai mult la Constanta, fiind nevoit sa raman pana dupa Anul Nou din motive de sanatate a maica-mi. Si am povestit indelung cateva seri despre anii de dinainte.Ne minumam impreuna, ascultandu-i povestile despre cat de greu gasea de mancare in acei ani. Tanara mama si sotie - avea 35- 40 de ani - trebuia sa umble peste tot, sa-si faca relatii printre colegele de la "Alimentara" (mama era vanzator/gestionar in magazine de textile/imbracaminte/tricotaje) sa alerge de la un magazin la altul, in timpul "programului de lucru" evident, sa se bage "peste rand" sau sa stea la coada si sa ia pentru toate colegele, in amenintarile celor de la coada - "va reclamam la militie ca nu stati la serviciu". Foamea, disperarea si saracia faceau si atunci din oameni demoni in stare de orice pentru o bucata de carne sau de branza.
Ascultam povestile maica-mi si le retraiam pe masura ce le auzeam, cu acel mic decalaj de cateva secunde care face ca transmisiile TV sa nu ajunga simultan in locuri diferite.
Si simteam aceeasi senzatie de uluitor si ireal, infasurata insa in melancolia si tristetea aia blanda a amintirilor. Da, era ireal si ingrozior dar e trecutul nostru.
E cumva similar sindromului Stockholm; la fel ca ostaticii care devin atasati cauzei rapitorilor-teroristi, si noi suntem cumva atasat de trecutul nostru. Desigur ca nu aderam la acele ideologii. Insa e un mecanism ciudat felul in care ne induiosam retraind acele vremuri ingrozitoare. Acest amestec de ireal si amintire ne bantuie pe toti cei care le-am trait.

Insa e sacaitor, pentru noi, ca cei mici nu reusesc sa conceapa asta. De ce oare? Nu stiu daca le lipseste simtul istoriei. Poate ca da. Sau poate nu au distanta necesara sa le priveasca in contemplatie. Poate ca da, trecutului ii trebuie o vreme pana cand devine istorie.
Sigur e ca inca n-a devenit istorie. E mult prea aproape si cei din generatia mea inca il poarta in gene, sunt amintirile copilariei si adolescentei lor. Nu mai zic de parintii nostri, care vor incepe peste putini ani sa fie naluci vii ale unui trecut imposibil de crezut.